Primăria Târgu Jiu, în joc de glezne. Nu a căzut varianta preluării C.S. Pandurii

Preluarea C.S. Pandurii de către Primăria municipiului Târgu Jiu nu a căzut. Primarul Marcel Romanescu a spus că a avut o discuție pe subiect cu ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, și este posibil ca trecerea entităţii sportive către municipalitate să aibă loc începând cu data de 1 ianuarie 2019. ”În momentul de față este doar un memorandum pe care îl pregătește Ministerul Tineretului și Sportului. Din ce am discutat, trebuie emis un proiect de hotărâre, o lege prin care să se poată transfera la nivel național, nu numai la nivelul municipiului Târgu Jiu. Am avut o discuție cu doamna ministru, sunt câteva lucruri pe care încearcă să le rezolve cei de la MTS, dar încearcă să facă tot ce este posibil ca începând de la 1 ianuarie 2019, pentru că vorbim aici și de transferul financiar de la MTS spre Ministerul Dezvoltării, odată cu preluare noului club, lucrurile să intre pe făgașul normal și să putem să preluăm clubul Pandurii din subordinea MTS. Nu există în acest moment nicio semnătură, noi am făcut adrese către MTS și MD, să ne spună, să ne dea un termen, până la care s-ar putea face acest transfer către autoritatea publică locală”, a precizat Romanescu.

Articolul precedentRegulament pentru folosirea Sălii Sporturilor: Evenimente cultural-artistice taxate, până la reabilitarea Casei de Cultură
Articolul următorMai este doar o lună de vacanță! Când începe școala și când sunt vacanțele, în anul școlar 2018-109