Mihai Tudose: Cineva încearcă să pună în cap sistemele de securitate națională. Niște băieți cu ojă pe unghii generează discuții

Mihai Tudose, europarlamentar PSD, subliniază că în toate țările NATO militarii au un statut aparte, arătând că pensiile militarilor români nu sunt speciale, ci ocupaționale.
Fostul premier spune că discuția nu trebuie să se învârtă în jurul lui Nicolae Ciucă, fost șef de Stat Major, precizând că foarte mulți rezerviști au pensii la nivelul românilor care au lucrat în viața civilă.
Totodată, se transmite că anumite abordări pot genera grave probleme sistemelor naționale de securitate.

 

Noi vorbim acum de sistemele naţionale de securitate. Încearcă cineva, asta este opinia mea, încearcă cineva să ni le pună în cap complet, fiindcă orice discuţie pe tema aceasta şi cele mai multe sunt generate de băieţi care nu au făcut armata că le sărea oja, nu are impact numai pe viaţa pensionarilor, fiindcă până la urmă, ştiţi ceva, sunt militari, îşi asumă o mulţime de nenorociri în viaţă, dar ai impact şi pe cariera celui care pleacă acum în armată, care la 14 ani se gândeşte dacă îşi face o carieră militară, dacă în loc să copilărească încă o perioadă mai lungă, la 14 ani când începi să mai sari gardul, el pleacă în armată. Dar are un ţel, are o ţintă, intră într-o viaţă plină de constrângeri, dar ştie că ies la pensie cu pensia asta după atâţia ani. Ăsta e planul de carieră, din patru în patru, cinci ani, nu ştiu, în funcţie de armă şi de merite, avansez în grad, dacă sunt cuminte, îmi creşte soldat şi aşa mai departe. Am un statut social. În momentul în care noi toţi începem să terfeliem şi îi punem societatea în cap, toţi civilii trebuie să fie împotriva militarilor care ne sug sângele şi aşa mai departe, cred că lucrurile au luat-o razna complet”, a declarat Tudose.

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Concert al Fanfarei Armonia în Parcul Central
Articolul următorTârgu Jiu: Cu cât se vinde berbecuțul și noatinul în carmangerii