CSM Târgu Jiu întâlnește HC Zalău, joi seara, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor din municipiu, partidă din cadrul etapei a XX-a din Liga Florilor.
Meciul se anunță unul foarte dificil pentru gazde, formația oaspete, antrenată de Gheorghe Tadici, se prezintă la Târgu Jiu cu gândul la victorie, situația din clasament a grupării transilvane fiind una critică.
”Ele vin aici cu cuțitul la os, e foarte mult timp de când nu au mai fost în această situație. Vor veni foarte motivate, dar noi trebuie să ne vedem de ceea ce avem de făcut. Ținând cont de joc și ultimele rezultate, dar și de faptul că evoluăm acasă, noi am părea favoriți, dar în Liga Florilor orice este posibil, așa că meciul trebuie tratat cu seriozitate. Trebuie să ne facem jocul. La Cisnădie am avut un derapaj, chiar dacă am avut circumstanțe atenuante. Trebuie să ne revenim”, a declarat Liviu Andrieș, antrenorul CSM Târgu Jiu.