Ciolacu: Abordarea corectă este impozitarea, pe praguri, nu taxe suplimentarea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, propune impozitarea veniturilor  de la stat ce depășesc salariul brut al șefului statului. Poziționarea vine în contextul înregistrării unui deficit bugetar mai mult decât îngrijorător înregistrat în primul trimestrul al acestui an.

 

Eu cred că abordarea corectă este zona de impozitare, pe praguri, nu pe taxe suplimentare, nu dublă-impozitare, și aici va veni Ministerul de Finanțe și o să ne prezinte cum sunt veniturile, câte persoane depășesc salariul brut al Președintelui (…). Nu putem să facem cumul de trei pensii cu componentă specială! Există și astfel de situații, nu sunt corecte față de societate. (…) A fost vorba de veniturile numai de la statul român, în cazul în care ești pensionar de la statul român și faci un cumul de peste 25.000 tot de la statul român, ești secretar de stat și ai și pensie. E normală această abordare. Avem discuțiile, de exemplu, cu autoritățile de reglementare. Au, după cum bine știți, niște venituri substanțiale, convenite la nivel european, nu Ciolacu a decis lucrul acesta, sau Ciucă (…). Atunci, dacă ai aceste venituri impuse de către Uniunea Europeană, ținând cont că nivelul de salarizare în România nu este cel din Uniunea Europeană, este normal ce depășește venitul brut al Președintelui să fie impozitat. (…) Dacă vrem să mințim în continuare românii și să mai obținem câte 10 voturi, cinci voturi, să manipulăm în continuare, avem o abordare simplistă și venim cu niște lozinci în fața dumneavoastră neserioase. E normal că vorbim și de pensie, și de venituri, pentru că nu poți să vii și să impozitezi numai pensiile, fiindcă e neconstituțional (…). Nu a fost nicio discuție în ceea ce privește zona privată”, a spus liderul social-democrat. 

Articolul precedentFC U Craiova scapă de Petrolul în cazul unui eventual baraj pentru Europa. Nici Hermannstadt nu ar putea juca în Conference League
Articolul următorPremierul Nicolae Ciucă ajunge, joi, la Târgu Jiu. Îl aduce și pe Virgil Popescu?