CSU Craiova vrea să transfere un fundaș dreapta

CSU Craiova intenționează să îl transfere pe Costinel Tofan (26 de ani), fundaşul dreapta şi căpitanul lui FC Argeş, transmite presa de specialitate din Capitală. Postul este unul deficitar la echipa lui Mihai Rotaru, Ştefan Vlădoiu neavând evoluții la o calitate așteptată de patronat.

 

Sunt foarte supărat, am muncit aici 6 ani, am dat totul, sunt piteștean. Mi-e rușine să ies pe stradă, să văd oamenii, au crezut în noi, dar n-am putut să facem nimic. Am luptat până în ultima etapă dar n-am putut să mai facem nimic. (…) Este greu ca unii să aibă mii de euro salarii, acum să rupă contractul și să plece acasă, și proștii, românii, cu salariile cele mai mici, care au luptat, să rămână. Noi de ce să rămânem? Nu pot să spun acum, dacă rămân colegii mei, rămân și eu. Vreau să mă gândesc 3-4 zile, a fost un an foarte greu, foarte încărcat. Nu au fost bătăi între străini și români, dar neavând rezultate, te ia capul, ai nervi la antrenamente. A fost un an foarte greu, sper că am învățat toți lucruri și sper ca această echipă să revină în prima ligă pentru că acolo îi este locul”, a spus Costinel Tofan, după a doua manşă a barajului cu Dinamo, meci care a consfințit retrogradarea piteștenilor.

 

Articolul precedentEstimări: Hidro ”va dudui” în lunile de vară. CE Oltenia, șanse minime să profite în sezon, așa cum s-a întâmplat în alți ani
Articolul următorTârgu Jiu: A lovit cu pumnul și l-a dat cu capul de asfalt