Crede în ”rezolvarea” legii pensiilor speciale: Trebuie să avem o sumă maximă. E mai mult decât nesimțit

 

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, transmite că, până la finalul lunii septembrie, este posibil să fie adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională.

 

Decizia Curţii nu e atât de vehementă. Lasă o portiţă. Cred că până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională. (…) Toate categoriile de pensii speciale din România, respectând decizii (cine este vizat de modificări – n.red.). Poate cineva ne va întreba de ce nu le tăiaţi de tot, ca la parlamentari. Acolo unde am putut să o facem, pentru că este lege distinctă, am făcut-o. Am tăiat la parlamentari, la magistraţi şi la alte categorii. Nu le mai poţi tăia. Pentru că sunt unele decizii care spun că nu au… Şi într-adevăr, la nivel european există conceptul ăsta, magistraţii au în toată lumea pensii speciale. (…) Trebuiesc impozitate şi dacă nu le putem elimina, cum mi-aş dori, şi eventual să stabilim un principiu şi nişte gradaţii foarte clare pentru fiecare categorie în parte, măcar să le impozităm, să le diminuăm, pentru că pensii de tipul celor pe care le-am văzut în spaţiul public de 30, 40, de 70.000 de lei pensie specială în România, e mai mult decât nesimţită. Poţi să ai pensie cât ai contribuit, în privat, de exemplu. Dar dacă tu ai pensie specială pentru că ai fost nişte şmecherii şi ai cumulat cea de şef de penitenciar, cu şef de tribunal şi ai 70 şi ceva de mii de lei pensie, e mai mult decât nesimţit. Şi trebuie să avem o sumă maximă peste care nu se poate trece”, a declarat, la Prima TV, Simonis. 

Articolul precedentZilele ”Elvira Godeanu”: Maia Morgenstern, spectacol la Târgu Jiu
Articolul următorUn tratament pentru cancerul pulmonar, aproape de aprobare în Uniunea Europeană