Banca Naţională a României a anunţat pentru finalul anului o inflaţie de 7,5%, dar cifra pentru luna noiembrie ar putea fi mai mică, de 7%, a anunțat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
Acesta a participat, luni seara, la Gala BankingNews, în cadrul căreia guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a primit premiu pentru “aportul considerabil pe care l-a avut în ceea ce priveşte stabilizarea dobânzilor şi asigurarea siguranţei băncilor din România”.
“Chiar merită un premiu în acest an în care după 3 ani de luptă cu inflaţia am ajuns să intrăm în grafic. A anunţat Banca Naţională că sfârşitul anului acestuia va veni cu 7,5%. Săptămâna viitoare vine şi cifra de la INS. Sper că noiembrie va veni cu 7%”, a declarat Adrian Vasilescu.