Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat, marți, că până la 1 ianuarie 2025 nu va crește niciun impozit și nicio taxă, precizând că acest luru este inclus și în legea bugetului pe acest an.
“Ce spuneam de pace fiscală mă refeream la faptul că față de aceste modificări în plus nu va mai fi în discuție pentru anul 2024 nicio altă taxă sau un alt impozit. Acest lucru se știe de la aprobarea legii bugetului de stat că începutul de an, prin amendamentul care a fost adus la legea bugetului de stat, avem zero impozite și taxe în anul 2024. Acestea sunt elementele contextuale și România trebuie să meargă mai departe cu investițiile europene pentru că acestea sunt baza pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a spus Boloș.