CSU Craiova s-a impus în fața formației Legia Varșovia, scor 1-0 (0-0), luni seara, în cel de-al doilea meci de verificare desfășurat în cadrul cantonamentului din Austria.
Golul formației din Bănie a fost marcat de Mihai Căpățînă (minutul 63), cu un șut puternic de la circa 20 de metri. Jocul a continuat cu ocazii de ambele părți, nefructificate însă.
Oltenii vor mai disputa încă trei partide de pregătire în Austria: cu Slask Wroclaw (Polonia), pe 26 iunie, pe Ludogorets Razgrad, campioana Bulgariei, pe 29 iunie, și cu Jablonec (Cehia), pe 30 iunie.
CSU Craiova:
Prima repriză: L. Popescu (’62, Goga) – Gașpăr, Maldonado, Badelj, Ndong – Crețu, Căpățână – Danciu, Houri, Barbu – Ivan.
Repriza a doua: L. Popescu – Căpățână, Maldonado (’56, Zajkov), Badelj, Ndong (’66, Benga) – Crețu, Houri (’56, Petculescu) – Bană, Mora, Ivan (’72, Barbu) – Koljic.
Rezerve neutilizate: S. Lung jr., Lazar – Vlădoiu, Bușe, Ninaci.
Mitriță și Markovic au fost menajați, acuzând accidentări.