Sincope în organizarea referendumului, 50 de dintre președinții secțiilor de votare s-au retras, parte din ei nemulțumiții de suma oferită pentru activitățile ce le intră în atribuții. Reprezentanții Prefecturii Gorj au dat asigurări că situația este sub control și toate cele 332 de secții de votare au președinți, găsindu-se înlocuitori. Nici unii primari nu sunt preocupați prea tare de consultarea populară, edilul-șef de la Rovinari, Robert Filip, precizând la Radio Infinit că are probleme mai importante decât referendumul. Acesta se așteaptă la o prezență scăzută la urne, fiind convins că România avea multe alte priorități decât acțiunea programată pentru zilele de 6 și 7 octombrie. Nici primarul Grigore Jianu, de la Motru, nu s-a implicat în mobilizarea maselor, spunând că fiecare decide ce face.