Lucrători de la Edilitara au intervenit, luni seara, în cartierul Primăverii, acolo unde există, din nou, pericol de inundații, în urma precipitațiilor din ultimele 24 de ore. Și pompierii monitorizează zona, cei de la ISU anunțând deja intervenții la Runcu și Tismana.
„Până în acest moment, am intervenit în comuna Runcu, satul Suseni pentru evacuarea apei dintr-un beci și la Tismana pentru evacuarea apei dintr-un spațiu de depozitare al unui operator economic.
La Târgu Jiu am efectuat recunoașteri în cele două zone care au fost inundate în urmă cu puțin timp și, din fericire, până in acest moment nu sunt semnalate situații de urgență”.
Pagina de meteorologie Oltenia Weather Alert a transmis:
”Ca urmare a precipitațiilor abundente înregistrate astăzi, 26 ianuarie 2026, și a excedentului major de apă în sol, Pârâul Primăverii a ajuns rapid la supraplin, la 19:30 ieșind din matca și crescând vizibil de la sfert la sfert de oră!
Cei de la Edilitara intervin acum cu saci de nisip iar noi monitorizăm situația meteorologică dpdv al pluviometriei, și efectuăm și noi ieșiri pe teren la zona afectată.
S-au constat următoarele:
•Se acumulează cam 3-7 l/mp de ploaie în fiecare oră constant de 4 ore, același lucru urmând încă câteva ore constant, dar toată noaptea va ploua și mâine.
•Pârâul crește sistematic cu aprox 3 cm la 15 minute de la ora 17:50 dar această creștere poate fi sau nu constantă, el continuând să crească dar nu pe același ritm, poate accelera sau poate încetinii.
• La ora 20:30 la stația privată din cartierul primăverii înregistrăm o acumulare de 26.5 l/mp, până mâine și pe parcursul zilei de mâine mai urmând 25-40 l/mp
Se impun următoarele:
•securizați intrările în case cu saci de nisip pe exterior și pături groase pe interior, la curțile vulnerabile, nu așteptați să fie prea târziu, totuși plouă torențial și acumularea se mărește rapid!
•mutați lucrurile exterioare de valoare într-o parte mai înaltă sau mai îndepărtată de pârâu în curțile vulnerabile.
•cei de la Edilitara intervin ca la carte deci momentan nu aveți motive să vă îngrijorați, dar încercați să respectați prima și a doua regulă pt a vă salva bunurile de valoare”.
FOTO: OLTENIA WEATHER ALERT
































