Municipiul Târgu Jiu a intrat în scenariul roșu. Acțiuni pentru reducerea ritmului de transmitere a virusului

Municipiul Târgu Jiu s-a alăturat, la început de săptămână, localităţilor din ţară aflate în sceanariul roşu.  Rata de infectare este de peste 3 la mia de locuitori, la fel ca în alte 15 localităţi din Gorj. Primarul Marcel Romanescu a făcut un apel la locuitorii oraşului să se comporte responsabil.

Pe de-o parte, mă bucur că nu suntem în rândul oraşelor care au depşăşit acel prag psihologic de 6 infectări la mia de locuitori. Există posibilitatea ca în perioada următoare să crească şi la Târgu Jiu. Vreau să cred că cetăţenii municipiului se vor comporta, în continuare, în mod responsabil cum s-au comportat şi în ultimii doi ani de zile. Autorităţile publice locale îşi vor face datoria. Deja am început să folosim o substanţă dezinfectantă pentru străzile din municipiul Târgu Jiu, iar, de săptămâna aceasta, o vom face din ce în ce mai des, tocmai în ideea ca transmiterea acestui virus să nu se facă în ritmul în care se propagă la nivel naţional”, a declarat edilul.

Odată cu intrarea în scenariul roşu, certificatul verde Covid devine obligatoriu în mai multe spații închise, cum ar fi restaurantele, cafenelele sau sălile de fitness.

În prezent, la centrul de imunizare de la Stadionul Municipal din Târgu Jiu se vaccinează 150 de persoane/zi cu prima doză, numărul fiind mult mai mare faţă de lunile de vară. De asemenea, aproximativ 400 de persoane/zi aleg să-şi facă doza a treia.

 

Articolul precedentSalariul minim net crește cu 138 de lei
Articolul următorSpitalele nu mai fac internări 30 de zile. Măsura nu se aplică în cazul anumitor suferinzi