Un cutremur cu magnitudinea 4,7 s-a produs, în noaptea de marţi spre miercuri, la ora locală 00:30, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul s-a resimţit şi în București.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 128 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 72 km est de Braşov, 74 km nord-est de Ploieşti, 118 km vest de Brăila, 120 km vest de Galaţi, 120 km sud de Bacău, 125 km nord de Bucureşti, 149 km nord-est de Piteşti, 187 km est de Sibiu, 190 km nord de Ruse, 200 km sud-vest de Iaşi, mai transmite sursa citată.