Dan Marinescu este un nou pretendent la șefia Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu, entitate sportivă care, cel mai probabil, își va începe activitatea în acest an. Primăria municipiului Târgu Jiu a alocat și un buget grupării sportive municipale, nu mai rămâne decât să fie desemnat conducătorul clubului și specialiștii care vor fi angrenați în această investiție pentru viitor. Primarul Marcel Romanescu a anunțat un concurs bazat pe analiză de proiecte, candidatul care va reuși să convingă comisia de evaluare va fi cel care va ocupa funcția de director. Marinescu, fost militar de carieră, actualmente om de afaceri, a declarat că are deja o echipă constituită cu care este gata să se plece la drum. Acesta a evitat să prezinte toți colaboratorii, precizând, însă, că Doru Mihuț și Mihai Stelescu sunt doi dintre oamenii care îi sunt alături. ”Pentru început, orașul trebuie să înțeleagă că nu se pot face minuni peste noapte. Nici mâine, nici poimâine. E o muncă de durată, ne vom dedica sportului juvenil. Foarte important, toată lumea trebuie să conștientizeze că este vorba de banul public și nu ne putem juca”, a spus, la Accent TV, Dan Marinescu. Doru Mihuț, fostul mare fotbalist al pandurilor, a precizat că proiectul echipei din care face parte va curge pe o perioadă de 5 ani și este pus la punct în proporție de 90%. Un alt nume prezentat drept potențial candidat la șefia CSM este Constantin Podaru, însă, în ultimul timp au fost discuții care l-au privit pe un fost handbalist de la Energia Târgu Jiu. Nu este exclus ca un alt candidat să apară chiar în ultimele zile dedicate depunerii dosarelor de concurs.