Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit, miercuri, la vârsta de 88 de ani.
Prozatoarea şi traducătoarea, una dintre cel mai cunoscute scriitoare din România, s-a născut la 21 mai 1932, într-o familie de ţărani din comuna Bratovoeşti, judeţul Dolj.
„A plecat dintre noi ilustra romancieră (<<persoană care scrie romane>>) care a fost Ileana Vulpescu. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârşit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă şi s-ar fi cerut decretarea doliului naţional. România!…”, a scris, pe pagina de socializare, dramaturgul Radu F. Alexandru.
Necrolog AGERPRES
<Şi-a făcut debutul în revista ”Familia”, în 1966, cu povestirea ”Scrisoare către un necunoscut”, iar editorial, în 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.
Prima carte a sa, un volum de schiţe, nuvele şi scurte piese de teatru, intitulată ”Ş.a.m.d”, a fost lansată în 1969, fiind reluată şi amplificată cu titlul ”Candidaţii la fericire” (1983). A urmat romanul ”Rămas bun” (1975), în care scriitoarea evoca o familie din secolul al XIX-lea, care a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976).
A scris proză şi teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească. A colaborat la ”România literară”, ”Vatra”, ”Flacăra”, ”România Mare” ş.a. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Romanul care a consacrat-o a fost ”Arta conversaţiei” (1980), care are ca subiect frământările sentimentale ale unei doctoriţe, care a constituit şi scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărţii fiind interpretată, pe scena Teatrului ”Giuleşti”, de actriţa Dorina Lazăr, consemnează volumul ”Dicţionarul scriitorilor români” (2002).
În 1981 i-au fost decernate Premiile ”Ion Creangă” al Academiei Române şi ”Cântarea României” pentru romanul ”Arta conversaţiei” (1980); în 1987 a primit Premiul ”Flacăra” pentru ”Sărută pământul acesta” (1987). În 1991, întreaga sa activitate literară i-a fost încununată cu premiul ”România Mare”.
A mai publicat: ”Proză” (Bucureşti, 1969); ”Rămas bun” (roman, Bucureşti, 1975); ”Antinevralgicul de la ora 5” (piesă în două părţi, în Vatra nr. 9, 10, 1979); ”Sărută pământul acesta” (roman, Bucureşti, 1987; o reconstituire bazată pe o vastă documentaţie arheologică, a lumii dacice în perioada cuceririi romane); ”Literatura elină” (traducere din Jean Defradas, introducere antologie şi note de A. Piatkowski, Bucureşti, 1968); ”Amintirile unui negustor de tablouri” (traducere din A. Vollard, Bucureşti, 1969); ”Imagini frumoase” (traducere din Simone de Beauvoir, Bucureşti, 1973); ”Sfârşitul” (traducere din Fr. Nourissier, prefaţă de R. Toma, Bucureşti, 1974); ”Vineri sau limburile Pacificului” (traducere din Michel Tournier, prefaţă de Micaela Slăvescu, Bucureşti, 1978); ”Poezii şi Poeme. Poesis et poemes” (traducere din Geo Bogza, ed. Bilingvă română-franceză, prefaţă de Şt. Augustin Doinaş, Bucureşti, 1979); ”Realismul Burghez la sfârşitul secolului al XIX-lea (1860-1914)” (traducere din A. Celebonovic, prefaţă de D. Grigorescu, Bucureşti, 1982); ”Rămas bun casei părinteşti” (1990); ”În porthart” (1998); ”Arta compromisului” (2002); ”Viaţă, viaţă legată cu aţă” (2007); ”Pe apa sâmbetei” (2009); ”Notă informativă bătută la maşină” (2011); ”Noi, doamna doctor, când o să murim?” (2012); ”Teatru francez”, în traducerea lui Romulus Vulpescu (2016); ”Preludiu” (2017).
Împreună cu soţul său, poetul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu (5 apr. 1933 – 18 sep. 2012), scriitoarea a publicat repovestirea romanelor ”Gargantua” şi „Pantagruel” de Francois Rabelais, iar singură – ”Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin în Alpi, Portul Tarascon), după Alphonse Daudet.>
