A murit Poni, de la Pandurii

Familia echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu a mai pierdut un membru.Constantin Păuna, zis Poni sau Corsicanul, s-a stins din viață la începutul săptămânii care stă să se încheie.Poni, așa cum era cunoscut și de copiii orașului, s-a identificat în ultimii douăzeci de ani cu stadionul și cu echipa de fotbal.Din cei 68 de ani pe care îi avea, Constantin Păuna a petrecut mare parte în fotbal, fiind un adevărat personaj de carte.Puțini știu că Poni a fost singurul fotbalist din România care a fost băgat în cantonament în spital.Se întâmpla la Novaci, pe când doctorul Navolan a căutat să îl țină odihnit pentru un meci de baraj.”Internarea” nu a avut efectul scontat și, ca soluție de criză, s-a luat măsura introducerii în cantonament direct în sediul Miliției din Novaci.Povești nenumărate cu el, nu există jucător sau antrenor care să nu aibă amintiri cu cel care tocmai ne-a părăsit.Poni a iubit viața, iar Pandurii i-a fost dimineață și seară, noapte și zi, bucurie de nuntă și bocet de înmormântare.Nu a mai apucat să se bucure de noul stadion, a plecat trist, stadionul înseamnă ziduri reci și betoane mute, e pustiu, dacă Pandurii e la aparate.Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Articolul precedentRomânia, șansă pentru ”semifinalele” Campionatului Mondial de Handbal
Articolul următorMinunile României au făcut sărbătoare la Târgu Jiu