A vrut ”să-și încălzească mâna” și riscă ani de pușcărie

Un tânăr a ajuns în arest după ce ar fi furat banii unui consătean. Polițiștii din Târgu Cărbunești s-au sesizat la fapul că, în urmă cu patru zile, un tânăr de 26 de ani, din Scoarța, ar fi sustras 800 de lei dintr-un buzunar al hainei unui localnic, de 54 de ani, în timp ce se aflau într-un local public. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, informează IPJ Gorj.

Articolul precedentMesaj-manifest înainte de negocieri: Domnilor conducători, AȘA NU SE MAI POATE!
Articolul următorDăncilă cere cifre concrete: De unde scoate Boza stocurile de cărbune?