Mesaj-manifest înainte de negocieri: Domnilor conducători, AȘA NU SE MAI POATE!

Protestatarii din C.E. Oltenia au lansat în mediul virtual un mesaj-manifest pentru cei responsabili de situația din companie.

”Înțelegere, responsabilitatate, raționament?

Conducerea CEO face apel la înțelegere, responsabilitate, raționament din partea minerilor. Coincidență, același lucru îl cer și minerii. Și atunci de ce nu ne înțelegem? Domnilor <<conducători>>, dacă sunteți raționali, veți înțelege că așa nu se mai poate! Și veți purta responsabilitatea a ce va urma! Pentru că pur și simplu nu se mai poate! În timp ce țara este condusă de penali și analfabeți, bugetarii de lux adună averi uriașe, parlamentarii își măresc permanent indemnizațiile, șmecherii au salarii nesimțite și pensii speciale, minerii sunt sclavi pe moșia CEO! Și voi, cu buzunarele burdușite, ne cereți să fim înțelegători? Ne cereți să fim raționali cu burta goală? Aflați că suntem responsabili (și) față de copiii noștri, care nu sunt cu nimic mai prejos decât voi, familiile și copiii voștri! Așadar, așteptăm cu speranță că veți da dovadă înțelegere, raționament și responsabilitate!”, se transmite în mesaj.

Articolul precedentNu se grăbesc! Comisia de negociere se întrunește aproape de prânz
Articolul următorA vrut ”să-și încălzească mâna” și riscă ani de pușcărie