Acasă Blog

Un bărbat s-a spânzurat în sediul IPJ Gorj. Era arestat pentru omor

Un bărbat de 56 de ani, din Urdari, și-a pus capăt zilelor, în noaptea de joi spre vineri, în arestul IPJ Gorj. Oficial, se anunță că s-a spânzurat cu firul unui telefon montat pe unul dintre pereți.

 

 

 

La data de 09.05.2025, ora 00:09, un polițist din cadrul CRAP al IPJ Gorj, a sesizat, prin apelul 112, faptul că un bărbat de 56 de ani, din comuna Urdari, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, este inconștient într-o cameră de detenție. La fața locului a sosit un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare, dar la ora 01:05, personalul medical a declarat decesul persoanei încarcerate’‘, a transmis IPJ Gorj. 

 

ANCHETĂ

 

Din dispoziția conducerii I.P.J. Gorj, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și șeful CRAP Gorj. Despre eveniment a fost informat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Polițiștii au efectuat cercetări, fiind însoțiți și de medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, care a concluzionat faptul că decesul s-a datorat unei asfixii mecanice prin spânzurare. Pe cap, trunchi și membre nu s-au constatat alte leziuni traumatice. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un polițist CRAP Gorj l-a observat pe bărbat, în interiorul camerei de detenție, având înfășurat în jurul gâtului, firul metalic al telefonului montat pe perete și destinat folosirii de către persoanele încarcerate. Cadavrul susnumitului a fost ridicat și transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, au precizat polițiștii.

 

ÎNCARCERAT ÎN URMĂ CU CÂTEVA ZILE

 

Bărbatul a fost încarcerat la data de 03.05.2025, fiind arestat preventiv la data de 04.05.2025 de către Tribunalul Gorj pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției. Bărbatul încarcerat fusese diagnosticat cu o formațiune tumorală de hemilimbă stângă fixată în planșeul lateral și schizofrenie paranoidă. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.

Analize pentru pesticide: România trebuie să raporteze rezultatele controalelor la fructe și legume

 

Comisia Europeană (CE) a solicitat României și celorlalte state membre să transmită anual rezultatele prelevate pentru o serie de pesticide la fructe și legume, anunță agrointel.ro.
Statele membre vor transmite în fiecare an, până în 2029, rezultatele analizelor eșantioanelor testate până la 31 august în formatul electronic de raportare stabilit de autoritate.
În România, de verificarea legumelor și fructelor din producție autohtonă, pentru nivelul reziduurilor de pesticide, se ocupă Autoritatea Națională Fitosanitară.

Pițurcă: Craiovenii merită un titlu. Sunt condiții acolo, dar selecția nu e bună. Rădoi a arătat o anumită labilitate

Victor Pițurcă, fost selecționer al naționalei de fotbal, consideră că echipa lui Mihai Rotaru are nevoie de 4-5 transferuri grele. Totodată, acesta spune că Mirel Rădoi ar fi trebuit să își stăpânească emoțiile mult mai bine.

 

A arătat o anumită labilitate (Rădoi – n.red.). Un antrenor trebuie să treacă peste momentele astea foarte rapid, asta e menirea lui. Așa s-a întâmplat. Asta a fost situația. Trebuie să gândești asta ca un lucru pozitiv. Și eu mai aveam momente când echipa juca, rata, iar eu mă puneam în genunchi. Apoi îmi reproșam. Apoi vedeam că și la antrenorii mari se întâmplă.

La Craiova se întâmplă același lucru de ani buni. Eu aveam speranța că venind Rădoi, cu rezultate bune la început, va reuși să câștige campionatul. Merită și craiovenii un titlu. Sunt condiții foarte bune acolo, dar totuși selecția nu este una bună în ceea ce privește jucătorii. Safira nu e rău, dar e mai greu să câștigi campionatul cu el. Pe urmă trebuie să gândești în perspectivă.

Dacă câștigi campionatul, e bun Safira ca să mergi în cupele europene? Eu nu cred. Trebuie găsiți 4-5 jucători valoroși. Craiova îl are pe Mitriță, dar trebuie să ai 3 ca Mitriță. Câte unul atât de valoros în fiecare compartiment”, a spus, la Digi Sport, Piturcă.

 

Dan Petrescu, înainte de meciul de la Craiova: Aproape decisiv în lupta pentru Europa

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, se așteaptă la un meci greu la Craiova, sâmbătă, împotriva celor de la CSU.

 

Va fi un meci foarte greu. Craiova vine după o înfrângere acasă cu Rapid, unde cred că merita mai mult. Vă dați seama că publicul va ajuta foarte mult echipa pentru că au nevoie de o victorie.

Craiova joacă acasă, are publicul de partea ei, n-au nicio probleme în lot și sunt în formă. Le trebuie și puțin noroc, ceea ce n-au avut la meciul cu Rapid. Noi venim după un meci intens cu U Cluj și suntem conștienți că după aceea urmează finala Cupei României. Îmi doresc ca jucătorii să fie concentrați sută la sută la meci.

Chiar dacă meciul nu e decisiv, e aproape decisiv pentru lupta la Europa. Toată lumea știe că locul e e foarte important dacă nu reușim să câștigăm Cupa”, a declarat tehnicianul.

 

 Reamintim, meciul din Bănie, partidă din etapa a VIII-a a play-off-ului Superligii, este programată sâmbătă, 10 mai, de la ora 20:30.

Simion vrea guvern de uniune națională

George Simion, candidat la alegerile prezidențiale, transmite că, în cazul în care va fi ales, nu va încerca să impună preluarea puterii de către AUR, partidul pe care îl conduce, ci vizează un guvern de uniune națională.

 

Vizez un guvern de uniune naţională care să liniştească lucrurile. (…)  Nu voi face o nominalizare, ci un guvern de largă majoritate naţională care să asigure ieşirea României din crizele suprapuse în care se află”, a declarat George Simion într-o dezbatere electorală organizată, joi seară, de Euronews România.

Gorj : Perioadă cu multe controale în trafic. Și transportatorii sunt luați la bani mărunți

Polițiștii gorjeni au în plină desfășurare o acțiune majoră ce vizează respectarea regulilor de către transportatori.

 

‘În perioada 5–11 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu structurile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, desfășoară acțiunea preventivă ‘TRUCK & BUS’, parte din Planul de operațiuni ROADPOL. Acțiunea are ca scop principal reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea nerespectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către operatorii de transport și conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și marfă. Controalele vizează respectarea timpilor de odihnă și conducere, legalitatea transportului, existența documentelor obligatorii, capacitatea de încărcare a vehiculelor, starea psiho-fizică a șoferilor și respectarea regimului legal de viteză. Acțiunea are un rol preventiv și urmărește reducerea riscurilor din trafic, creșterea siguranței rutiere și respectarea normelor care reglementează transportul public și de marfă. Recomandăm conducătorilor auto și operatorilor de transport să verifice constant starea tehnică a vehiculelor, valabilitatea documentelor și să respecte timpii de conducere și odihnă, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic”, a transmis IPJ Gorj. 

Leul a pierdut teren și joi. Euro și dolarul, tot mai sus

 

Cursul valutar oficial, de referinţă, anunţat joi de BNR a ajuns la 5,1222 lei pentru un euro, faţă de 5,0991 lei înregistrat miercuri.
Dolarul a ajuns la 4,5369 lei, de la un curs de 4,4898 lei.

Procesul palmaresului echipei de fotbal Universitatea Craiova a fost repus pe rol

 

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, printr-o încheiere de ședință emisă joi,  8 mai 2025, să repună pe rol dosarul în care se judecă cine are dreptul legal să revendice istoria clubului de fotbal Universitatea Craiova, anunță Fanatik.ro.

ÎCCJ a stabilit termen la data de 12 iunie 2025, ora 11:00, cu citarea părţilor, în vederea reluării dezbaterilor asupra cauzei.

Reamintim, pe 10 iulie 2023, Curtea de Apel Timișoara a dat câștig de cauză Clubului Sportiv Universitatea Craiova, club de drept public, iar FCU a făcut recurs.

 

 

Coșea: Să nu se mai întrebe lumea despre naționalizări. Banii vin de afară. Situația se va complica

Mircea Coșea, profesor universitar la ASE, nu crede că euro va mai reveni sub 5 lei. Totodată, avertizează că o retragerea investitorilor poate fi provocată și de declarații politice.

 

Nu, nu avem de ce să sperăm că va fi mai bine. Probabil că în zilele următoare vom avea niște fluctuații ale leului. După părerea mea, leul nu se va întoarce de la punctul de plecare, acea linie psihologică pe care a avut-o (cursul de 5 lei pentru un euro – n.red.). Va fi o fluctuație care va aduce prejudicii, va aduce creșterea prețurilor. Pentru că România are o caracteristică pe care trebuie să aibă în vedere toți cei care decid azi în privința economiei, și anume, că trăim din importuri. 

Importurile sunt de peste 70% în tot ceea ce înseamnă consum. Deci, orice fel de scădere a cursului înseamnă până la urmă o scumpire a mărfurilor de import, o scumpire a prețurilor la raft”, a spus, pentru Antena 3, Coșea.

 

 

NOI NU AVEM BANI ACUM. BANII VIN DIN EXTERIOR

 

Au ieșit mulți bani din România zilele acestea. Mă tem că vor continua să iasă. Sunt, deci, vești proaste în legătură cu închiderea unor activități economice.

Ar trebui ca cei care luptă azi pentru acest post de președinte al României să atingă și aceste probleme. Adică, să nu mai creeze niște situații în care lumea să se teamă că vor fi date afară 500.000 de persoane (…) Să nu se mai întrebe (lumea) despre situații care merg până la naționalizări și altele.

Trebuie să avem un pic de grijă în legătură cu viitorul acestei țări, din punct de vedere al banilor de care avem nevoie. Noi nu avem bani acum. Banii vin din exterior. Dacă ‘exteriorul’ se sperie de ceea ce este în România, vom avea o situație extrem de complicată”, a mai declarat profesorul. 

 

Gorj: Fără permis și turtă de beat, la volan pe un drum județean

 

Un bărbat de 37 de ani, din Cătunele, Gorj, este cercetat penal după ce a fost depistat la volan, pe drumurile publice, fără permis de conducere și băut.