Acasă Blog Pagina 3

Gorj: Escroc depistat în trafic, în timp ce fugea de la locul faptei. A fost încătușat

Un individ de 37 de ani, din Panteliomon, Ilfov, a fost reținut de polițiștii gorjeni, pentru 24 de ore, pentru o înșelăciune comisă pe raza localității Bâlteni, Gorj.

”La data de 20 octombrie 2026, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați de către administratorul unui magazin alimentar din comuna Bâlteni, sat Moi, cu privire la faptul că, în jurul orei 19:20, persoane necunoscute ar fi înșelat o angajată a unității comerciale, prin metoda <<restul>>, cauzând un prejudiciu de 220 de lei”, transmite IPJ Gorj.

OPRIȚI ÎN TRAFIC

”În urma activităților informativ-operative desfășurate și a cooperării cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Filiași – I.P.J. Dolj, a fost oprit în trafic un autoturism în care se aflau două persoane, dintre care una corespundea semnalmentelor indicate de persoana vătămată. Cele două persoane au fost conduse la sediul Poliției Orașului Rovinari, în baza mandatelor de aducere puse în aplicare. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari, a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din orașul Pantelimon, județul Ilfov, bănuit de săvârșirea faptei. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, mai precizează polișiștii.

 

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

 

Cum se desfășoară escrocheria:

  • Plata inițială: Clientul cumpără un produs de valoare mică (de exemplu, o pâine sau un suc) și plătește cu o bancnotă mare (de exemplu, 100 sau 500 de lei).
  • Solicitarea de schimbare: Imediat după ce primește restul, persoana cere să i se schimbe bancnota mare în alți bani mai mici, sau cere să îi fie returnată bancnota inițială oferind alte monede/bancnote. 
  • Crearea de confuzie: Escrocul vorbește repede, gesticulează mult, cere alte cupiuri și mută banii dintr-o mână în alta sau îi pune înapoi pe tejghea schimbați.
  • Sustragerea banilor: În timpul acestei hărțuieli verbale, infractorul oprește pe ascuns o parte din bancnote din teancul de rest sau din cele primite înapoi, lăsând vânzătorul în pagubă.
  • Retragerea: Clientul își ia banii sau se răzgândește brusc, pleacă grăbit înainte ca vânzătorul să aibă timp să numere corect încasările

Gorj: Militarii merg prin școlile județului. Urmează Ziua Armatei României

Militari și elevi militari au vizitat marți, 20 octombrie, elevii Liceului Tehnologic „”Constantin Brâncuși” din Peștișani, Gorj. Activitatea face parte din acțiunile dedicate  <<Zilei Armatei României>> care se sărbătorește, în fiecare an, la 25 octombrie.

 

”Am desfășurat la Liceul Tehnologic <<Constantin Brâncuși>> Peștișani o nouă activitate din cadrul proiectului național <<Ziua Armatei României în școli>>, aducând valorile militare mai aproape de elevi.
Alături de militari din cadrul Batalionului 24 <<Ecaterina Teodoroiu>>, Batalionului 105 Comunicții și Tehnologia Informației <<General Gheorghe Magheru>>, elevii din Colegiul Naţional Militar <<Tudor Vladimirescu>>, Craiova, elevii din Colegiul Naţional Militar <<Mihai-Viteazu>> Alba-Iulia, studenți din Academia Forțelor Terestre <<Nicolae Bălcescu>> din Sibiu, studenți din Academia Tehnică Militară <<Ferdinand I>>, studenți din Academia Forțelor Aeriene <<Henri Coandă>>, elevi din Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre <<Basarab I>>, elevi din Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, elevi din Şcoala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene <<Traian Vuia>> și elevi din Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri de Logistică <<Gheorghe Lază>>, le-am oferit elevilor nu doar informații despre cariera militară, ci și o experiență practică din partea celor care sunt deja in sistemul militar!
Punctele de atracție ale zilei au fost atelierele interactive, unde elevii au putut vedea tehnica militară și îmbrăca echipamentele militare din dotare”, transmite Cemtrul Militar Județan Gorj.
În cadrul interacțiunilor s-a răspuns și la întrebările ce vizează oportunitățile oferite de învățământul militar, procesul de selecție precum și viața de elev/ student militar

Leonard Doroftei și Doinița Oancea se întâlnesc cu liceenii din Târgu Jiu

Marele pugilist româîn Leonard Doroftei (campion mondial la profesioniști și amatori, campion european, medaliat olimpic), actrița Doinița Oancea, comediantul Edi Rădoiu și Raluca Lăpădat, antreprenor, vor vorbi tinerilor din Târgu Jiu miercuri, 21 octombrie, în cadrul unui eveniment intitulat ”Tinerii schimbă lumea”.

Conferința „Tinerii Schimbă Lumea”, proiect al unui ONG, în parteneriat cu Ministerul Muncii, va avea loc de la ora 13:00, la Auditorium Maximum din cadrul Universității ”Constantin Brâncuşi” din municipiu.

În cadrul întâlnirii vor fi conversații deschise, sesiuni de întrebări și răspunsuri, dar și discuții despre experiențe personale, provocări, alegeri și momente care au contribuit la parcursul celor ce se prezintă în fața liceeniilor.

 

 

 

 

Olguța Vasilescu: Domnul Bolojan a fost cel mai slab pregătit premier. Situația financiară a țării este cea mai proastă după revoluție

Lia Olguța Vasilescu, primarul PSD al Craiovei, transmite că situația financiară a României este una fosrte dificilă, cu obligații de plată acumulate de stat și riscul blocării multor investiții.

”Va fi foarte complicat, pentru că situația este, cred, cea mai proastă după Revoluție din punct de vedere financiar. Multe dintre investiții nu se mai pot finanța. (…) Domnul Bolojan a fost cel mai slab pregătit premier. (…) Primul lucru pe care l-a cerut PSD a fost ca Luca Niculescu să facă un audit. Așteptările sunt foarte mari, vedem după audit”, declarat, la o televiziune națională, Olguța Vasilescu. 

Guvernul Luca Niculescu a fost votat de Parlament

 

Guvernul Luca Niculescu a primit marți voturile necesare pentru a fi validat de Parlament. Noul Cabinet, format din miniștri PSD și independenți, și susținut parlamentar de PNL și UDMR, a obținut voturile pentru învestire.

Executivul condus Niculescu a obținut 280 voturi ”pentru” și 58 ”împotriv”. Pentru învestire erau necesare cel puțin 233 de voturi.

Percheziții la artiști din Gorj și Dolj. Nu au declarat banii încasați la diverse evenimente

Percheziții în județele Gorj și Dolj, la domiciliul unor artiști bănuiți că nu au înregistrat în contabilitate veniturile obținute în urma unor activități de profil.

”La data de 20 octombrie 2026, începând cu ora 06:00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 14 în județul Gorj și unul în județul Dolj, în cadrul unor dosare penale ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Activitățile au fost desfășurate în vederea documentării activității infracționale în patru dosare penale care au același obiect, respectiv infracțiunea de evaziune fiscale”, transmite IPJ Gorj.

PREJUDICIU ÎN CURS DE ESTIMARE

”Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 1 ianuarie 2022 – 30 august 2026, persoanele vizate ar fi omis să evidențieze, în tot sau în parte, în actele contabile ale societăților comerciale pe care le administrează, veniturile obținute din prestarea unor activități artistice, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este în curs de estimare. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun. Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor domiciliare reprezintă o etapă în cadrul procesului penal, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii”, mai precizează polițiștii. 

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Bolojan avertizează cu moțiunea de cenzură noul guvern: Va trebui să taxăm

Ilie Bolojan anunță că PNL intră în opoziție și nu exclude o moțiune de cenzură împotriva guvernului Luca.

„România are nevoie de o rectificare de buget urgentă, care să asigure funcţionarea serviciilor de bază ale statului, are nevoie de câteva măsuri care trebuie adoptate pentru ca pe final de an, pe noiembrie şi pe decembrie, cheltuielile să fie stabilizate în aşa fel încât să ne putem înscrie în ţinta de deficit. PNL va fi un partid de opoziţie. Dacă aceste lucruri nu se realizează, în mod evident, va trebui să taxăm, într-o manieră sau alta, ce se întâmplă”, a spus Bolojan.

Galerie foto! Târgu Jiu: Apariție misterioasă pe cerul orașului. Punctele luminoase au stârnit curiozitatea

Lumini misterioase fotografiate pe cer, luni seara, la Târgu Jiu. Punctele luminoase poziționate oarecum regulat au fost văzute din zona de sud a municipiului, din apropierea fotei unități de alimentație publică ”Paralela 45”.

‘‘Dispar și reapar‘‘, ne-a precizat cetățeanul care a observat starea de fapt și a realizat mai multe fotografii.

S-au luat în discuție sateliții Starlink, însă aceștia apar ca un șir care se deplasează în linie.

Dincolo de supoziții, multe, foarte posibil ca vizibile să fi fost proiecțiile de la Coloana Infinitului, acolo unde au avut loc filmări, cu jocuri de lumini.

 

 

 

 

 

IMAGINI: 

 

Anunțul lui Iordache: Trece sau nu la AUR

Deputatul Ion Iordache infirmă vehiculatele discuții cu reprezentanții AUR și spune că dorește să continue alături de PNL, condițiionând însă sprijinul de participarea reală la deciziile ce vor fi luate.

”Am mai spus-o și o repet: nu am avut nicio discuție și nu mă interesează acest subiect. (…) Am spus-o și colegilor, dacă particip și eu la luarea deciziei, voi fi alături de PNL, a precizat”, la Radio Infinit, fostul lider al liberalilor gorjeni.

 

 

 

Anunț important al lui Călin Georgescu. Când ar putea fi eliberat din arest

 

Călin Georgescu a anunțat că vineri, 23 octombrie, Curtea de Apel București va judeca contestația procurorilor privind înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, măsură admisă de Tribunalul București pe 13 octombrie.

„Termenul stabilit este vineri, 23 octombrie 2026, ora 9:00. Până atunci, măsura arestării preventive rămâne în vigoare”,  a transmis, pe pagina de socializare, fostul candidat la alegerile prezidențiale.