Acasă Blog Pagina 1690

De ziua numelui, Florin Cîrciumaru a primit cadou o ZEBRĂ!

Fost primar al municipiului Tîrgu-Jiu, actual senator, Florin Cîrciumaru a primit un cadou inedit cu ocazia zilei numelui, Floriile.Acesta a fost ”împropietărit” tacit de Poliția Locală cu o ZEBRĂ, mai exact o trecere de pietoni trasată pe strada Popa Șapcă din municipiul reședință de județ.

Vineri, 7 aprilie a.c., în jurul orelor 11, autoturismul proprietate personală al lui Cîrciumaru era staționat pe trecerea de pietoni aflată la ieșirea secundară a Școlii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu”.Curios, polițiștii locali, care de obicei sunt în zonă, s-au făcut nevăzuți, neștiuți de nimeni.Martorii oculari au lansat tot felul de ipoteze, au încercat să explice lipsa organelor abilitate, însă posibilitatea ca subordonații fiului doamnei șefă de cabinet să fi început a învăța a scrie titluri de propietate nu s-a confirmat din surse credibile.Nici că au dat buzna la florăriile aflate peste stradă nu s-a adeverit, rămîne în picioare varianta ”frica-i rușinoasă, dar e sănătoasă”.Din fața lui Cîrciumaru te dai la o parte, ori îți procuri certificat de etenie națională.Atunci te caută el în prag de alegeri.”Cine dracu’ e, bă, ală ca să vorbească!”, avem un cetățean îndreptățit să le facă pe toate în persoana primarului, senatorului, șefului PSD-Gorj, Florin Cîrciumaru.
P.S. Poliția Locală Tg-Jiu nu scrie pamflet, întocmește procese verbale.Oricît de mult l-ați simpatiza pe domnul mai sus pomenenit, nu îndrăzniți să faceți ce face domnia sa.O să vă coste.Scump.Pentru că doar dumnealui poate.Numai EL are voie.

La Tîrgu-Jiu, mormintele eroilor stau sub lacăt de frica hoților

Gorjul e altfel.O altă lume.Se simte, doare, dar vracii nu dau decît rețete electorale.Cei care se străduiesc să demonstreze contrariul sunt profitorii lumii asteia și discipolii lor, umbre pierdute pentru care timpul a stat în loc.Timpul dedicat exercițiului mental.Sloganul,”noi muncim, nu gîndim”, nu te exonerează de cunoaștere, nu îți iartă păcatul de moarte, acela de a fi distrus viitorul copiilor tăi aici.Asta, doar pentru că ți-a fost mai răcoare și umbră dacă ai oprit nădușala minții.La Tîrgu-Jiu, mormintele eroilor sunt sub lacăt, situație de neconceput într-o comunitate formată din oameni emancipați și grozavi, așa cum ne pretindem.

Cimitirul Eroilor este închis cu cheia, vizitarea lui fiind posibilă doar cu acceptul celor care îl administrează.Frica păzește via, probabil această măsură a fost luată după ce bustul generalului Culcer a dispărut la începutul anului 2010.Înalt de peste 1,3 metri, cu o greutate de peste o tonă, bustul din bronz a fost furat după soclul pe care stătuse de 90 de ani.

Cimitirul are porțile închise, deși în urmă cu puțin timp municipalitatea a investit sume uriașe pentru reamenajarea spațiului, totul cu ocazia vizitei la Tîrgu-Jiu a președintelui Iohannis și a premierului Cioloș.Manifestările ce au marcat 100 de ani de la intrarea României în războiul cel mare au presupus și numeroase cosmetizări.Un nou bust al generalului a fost reașezat pe soclu, apoi, precauți, administratorii au închis colțul de istorie.Un bilețel pus într-o țiplă pe poarta de la intrare anunță sec: AVEȚI NEVOIE SUNAȚI LA 0763XXXXXX.VĂ MULȚUMESC.

Cum sună: AVEȚI NEVOIE?

Duminică 27 noiembrie a.c., orele 11.30, nimeni nu putea intra în spațiul destinat istoriei noastre.Nici măcar un dascăl dedicat meseriei, care ar fi avut intenția de a-și cultiva elevii în spiritul național.1 Decembrie bate la ușă, este  Ziua Națională.De unde să știe omul că…DACĂ AVEȚI NEVOIE?Chiar… CE NEVOIE trebuie să aibă un turist interesat de istorie, din moment ce în lumea asta mare astfel de locuri sunt publice și atrag precum un magnet?

Ce să-l determine pe un localnic la gesturi de neînțeles pentru unii, cum ar fi aprinderea unei candele la mormîntul unui EROU?
CE NEVOIE SĂ AIBĂ?
În acest loc au fost îngropați 250 de militari căzuți în primul război mondial, dar timpul și nepăsarea au lăsat amprente.La inventarul din 1996 au fost contabilizate puțin peste 90 de cruci, semn că preocupările urîte au rădacini adînci.De menționat, beligeranții ruși au fost înhumați separat de zona în care se află osemintele românilor și ale militarilor de alte naționalități.
Zona în sine este un muzeu în aer liber, la cîteva zeci de metri se află ceasul solar construit de refugiații polonezi aflați în lagărul din oraș, în apropiere, Tudor Arghezi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu au fost ”internați” în ”stabilimentul” ce devenise unul politic.Istorie cu lacăt pe porți.

Ponta a plagiat patriotismul în fața mulțimilor, dar pune perfuzii naționaliste cu apă chioară

Ponta vine la Gorj precum un moșier care merge să-și numere slugile, să le asigure că este dispus la supremul sacrificiu de a le fi stăpîn în continuare.Nimeni nu știe dacă alesul de cîteva mandate al gorjenilor nu își face niscaiva vaccinuri înainte de a porni spre tărîmurile astea.E greu să te rupi de luxul care îți marchează fiecare minut și să aterizezi printre șandramale, cîne, pîne sau prin foste lanuri de costreie.Greu, dar trebuie, Victoraș, băiatul care agoniza și povestea inundații trăite în copilărie pe aici, are nevoie de voturi.Și la va primi, așa cum gorjenii prezenți la festivitățile dedicate zilei de 1 Decembrie au primit maimuțăreală din partea ”președintelui cu inimă de gorjean”.

Urît, marele iubitor de țară și de neam, Victor Viorel Ponta, nu a dat doi bani pe solemnitatea unui astfel de eveniment, dar nu s-a sfiit să adreseze tuturor românilor mesaje otrăvite, care să îi scoată în evidență iubirea de neam și țară, respectul său pentru un așa moment solemn, Ziua Națională a României.
Capturile foto vorbesc de la sine(click pe colaj), asta a fost atitudinea lui Ponta.La tribună, în fața mulțimii și a militarilor, fostul premier a dat impresia că se plictisește grozav.De la microfon erau evocați înaintașii, Victor Viorel avea chef de glume, a organizat chiar cîteva”șezătoare”ad-hoc, dragostea de țară este aducătoare de voturi, eroii sunt de oale și ulcele.Folcloriștii sunt cu noi!Ponta și-a luat chiar o mică pauză, a plecat din rîndul oficialităților, micile amănunte electorale sunt uneori o maximă urgență.
După ceremonie, mesajele publice transmise prin intermediul jurnaliștilor au depășit ridicolul, ba chiar cereau consult medical.Candidatul la deputăție a îndrăznit să vorbească despre cei care omoară firmele românești, în condițiile în care C.E.Oltenia, una dintre cele mai mari companii de stat din România, este pe marginea prăpastiei, politica dusă de  guvernul Ponta ducînd gigantul industrial aproape de insolvență.Oltchim Vîlcea, încă o bombă socială din perimetrul perfectului simplu, o altă operă a ucenicului lui Năstase.S-a vorbit senin și inconștient de funie în casa spînzuratului.Important e că mulțimile lacrimă și jelesc soarta tărișoarei.
Spre seară, Victor Viorel a mai trecut națiunea pe o serie de perfuzii cu și despre patriotism,  circoteca de la Tîrgu-Jiu fiind deja de domeniul trecutului pentru marele român plictisit de mausoleul Ecaterinei Teodoroiu.
Solemn=1.Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast sărbătoresc.Desăvîrșit:intens, profund.Sfînt, sacru.Măreț, grandios, majestos.

P.S Cîne, pîne și lanurile de costreie aparțin unor vechili ai fostului premier, a nu se confunda cu gorjeanul majoritar.

Acuzații.Chef cu lăutari în sediul Poliției Locale Tg-Jiu

Poliția Locală a municipiului Tîrgu Jiu vrea imagine.Asta nu se cumpără cu cu bani, oricît de multe articole de presă ar prezenta aghiazma dusă bătrînilor în ziua de Bobotează.Nici acțiunile hiperelectorale nu se pun.Blidele de mîncare plimbate cu televiziunile prin gară nu impresionează.Cotidianul, da!O vorbă, un gest, toate cu rost și așezate în rînduielile omului OM anulează orice critică, creează imagine.Pot scrie jurnaliștii ORICE, binele acționează resorturi nebănuite, aduce bine.Suntem de poveste, orașul Tg-Jiu este locul unde oamenii sunt amendați pentru postările pe facebook, o instituție publică monitorizează și sancționează.Nu un complet de judecată, ca urmare a unor acțiuni în instanță.Acolo se repară lezarea demnității, oameni ai legii!În doar cîteva zile, cîțiva funcționari au reușit să anuleze mediatic profesionalismul multor colegi.Iremediabil.

Pe la mijlocul anilor ’90, zeci, sute de broșuri  cu bancuri despre polițiști au împînzit piața, SPAȚIUL PUBLIC.Multe dintre ”glume” depășeau limita suportabilului.A urmat apoi Garcea.Din sala de spectacol, celebrul personaj în uniformă a aterizat în casele a milioane de români prin ecranul televizoarelor.Tot în SPAȚIUL PUBLIC.Conducerea ministerului de interne a știut să-și protejeze oamenii, nu i-a transformat în VÎNAT.Astăzi, în Tg-Jiu, polițiștii locali sunt vînat.Dincolo de un mic procent al cetățenilor care cer ”ordine și disciplină”, la nivel de oraș există mii de oameni cu telefoanele pregătite, gata să surprindă o gafă a celor de la ”locală”.Se cere chiar desființarea instituției, mesajul a depășit comentariile din spațiul virtual, a devenit comunicat al unui partid politic.

Viceprimarul cu atribuții de primar, Aurel Popescu, a aprobat irosirea banului public, doar pentru ca tăvălugul celor cu amenzile să fie și mai vizibil, poate chiar să intimideze.Mai mult, a vorbit despre un proiect de hotărîre prin care Consiliul Local să dea greutate sancțiunilor pentru postările de pe facebook.Acum, și el a devenit VÎNAT, se poate observa ușor.Au fost luate în vizor comentarii gen:”se grăbesc la apelul bocancilor”, dar Brigada Specială Asanare Morală a Spațiului Public și Sancționarea Ilegalităților a reușit să se descalifice rapid, să își ceară dizolvarea.Tot pe facebook, tot ÎN SPAȚIUL PUBLIC, un cetățean a vorbit despre CHEFURI CU LĂUTARI, chiar ÎN SEDIUL POLIȚIEI LOCALE.

Asta la o postare care a suscitat sute de comentarii, afirmații care au atras atenția cu siguranță.Bineînțeles, și celor care descoperiseră încălcarea legii 61/91 în spațiul virtual.Am așteptat cîteva zile, ÎN SPAȚIUL PUBLIC nu a apărut niciun act oficial care să infirme desfășurarea unei paranghelii într-o direcție a primăriei.S-a terminat cerneala la Poliția locală, nu mai e tuș pentru ștampila necesară unui astfel de comunicat, rețeaua de calculatoare a intrat în grevă.Tocmai asta v-a scăpat?Comentariul nu a fost șters de autor, exista în momentul redactării acestui text.

Vicele cu atribuții de primar, Aurel Popescu, nu suflă o vorbă despre situația dată, nu pare interesat de o astfel de grozăvie.Consilierii de profil din primărie și-au luat leafa, mai trece o lună, ce bine ar fi fără facebook, mai nimeni nu ar putea să șifoneze unora imaginea publică.Da, asta e o problemă, dincolo de calitatea de SLUJBAȘ AL STATULUI, se pune înainte calitatea de PERSOANĂ FIZICĂ, situație în care orice măsură luată se anulează de la sine.Cine sunt stimabilii, dacă nu erau ei CINEVA protejați ai lui CINEVA, mai erau unde sunt?Mulți dintre colegi lor ERAU, instituțiile sunt ținute în spate de profesioniști.

P.S. Fotografia cu lăutari este un trucaj, a fost publicată doar pentru a ilustra textul.