Acasă Blog Pagina 43

Când vor fi finalizate reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Burduja: Este cea mai mare realizare a mea ca ministrul al Energiei

 

Centrala de la Cernavodă va avea două noi reactoare nucleare (3 și 4) în 2031-2032, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Este cu siguranță cea mai mare realizare a mandatului meu ca ministru al Energiei: visul unităților 3 și 4 de la Cernavodă devine realitate. După decenii de așteptare, punem acest proiect strategic pe un drum fără întoarcere, iar în 2031-2032 vom avea două noi reactoare nucleare la Cernavodă”, a transmis Burduja. 

Investiția va fi realizată de un consorțiu internațional format din companiile:  Fluor și Sargent & Lundy din Statele Unite ale Americii, Atkins Realis din Canada, deținătoarea tehnologiei CANDU, și Ansaldo din Italia.

Mitriță, incert pentru meciul cu Farul. Brigadă din București la Ovidiu

CSU Craiova întâlnește Farul Constanța luni, de la ora 21:00, la Ovidiu, într-un meci din etapa a XIV-a a Superligii de fotbal.

Antrenorul Constantin Gîlcă va putea conta pe Elvir Koljic şi pe Luis Paradela, refăcuți după accidentări, însă Alex Mitriță este incert, în urma unor probleme medicale care nu i-au permis să se antreneze săptămâna trecută. Anzor Mekvabishvili nu poate fi folosit, încă nu este recuperat.

Partida va fi condusă de la centru de Marcel Bîrsan (București), acesta urmând să fie ajutat la linii de Adrian Ghinguleac (București) și Traian Neacșu (București).

Rezervă: Gabriel Mladinovici (București)

 

Elena Lasconi (USR): Traian Băsescu a fost un președinte bun

Elena Lasconi, lider al USR și candidat la alegerile prezidențiale, consideră că Traian Băsescu a fost un președinte bun, de la care ar avea ce prelua, precizând, în context, că nu l-a aplaudat pentru colaborarea cu Securitatea.

Nu vreau să mă mărit cu Traian Băsescu. În al doilea rând, am spus că o să iau tot ce e mai bun de la foştii preşedinţi. Eu nu l-am aplaudat pe Traian Băsescu pentru că a colaborat cu Securitatea. Eu detest securiştii. Şi cei care colaborează cu diverse servicii, dar asta nu înseamnă că nu poţi să iei binele de la un om. Nu poţi să pui o ştampilă pe un om că e dracu’ pe pământ. Din punctul meu de vedere, el a fost un preşedinte bun’‘, a spus, la Antena 3, Lasconi. 

Târgu Jiu: Moment istoric. S-a primit documentul care atestă apartenența Ansamblului Brâncuși la UNESCO

Janina Sitaru, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, a participat duminică, 27 octombrie, la Târgu Jiu, la manifestările prin care s-au celebrat 86 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” creat de Constantin Brâncuși. Cu acest prilej, oficialul MAE a înmânat orașului înscrisul oficial prin care se certifică apartenența ”Căii Eroilor” la patrimoniul UNESCO.

Municipiul Târgu Jiu a primit astăzi înscrisul oficial care atestă apartenența Ansamblului Monumental Calea Eroilor la patrimoniul UNESCO.
Mulțumesc doamnei secretar de stat Janina Sitaru, prezentă la Târgu Jiu cu ocazia aniversării a 86 de ani de la inaugurarea Ansamblului, pentru înmânarea diplomei.
Din păcate, nu am putut participa la aceasta frumoasă ceremonie, fiind prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, la București”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

IMAGINE

Gorj: Dosare penale după ce au băut și au șofat. Depistat în urma unui apel la 112

Doi gorjeni sunt cercetați penal după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ar fi șofat fiind sub influența băuturilor alcoolice.

– În noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depist în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 675 C, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 1,10 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

 

  – Tot în aceeași noapte, în jurul orei 00:30, politiști din cadrul Poliției Orașului Bumbesti-Jiu, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma unei sesizări telefonice prin intermediul S.N.U.A.U. 112, prin care s-a reclamat conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, s-au deplasat pe strada Vișina din localitate, unde au identificat un bărbat, de 47 de ani, din Bumbești Jiu, care se afla în autoturismul personal și care a admis faptul că ar fi condus mașina, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Gorj. 

 

Ambii bărbați au fost conduși la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. În continuare, polițiștii efectuează cercetări

Prognoză: Vremea se schimbă radical. Val de aer polar la începutul lunii noiembrie. Posibile fenomene de iarnă

Pagina de meteorologie Alerte Meteo și Prognoze Vremea în România anunță o răcire a vremii după data de 2 noiembrie, cu posibile fenomene de iarnă, pe fondul apariției unui val de aer polar.

Val de aer polar după vremea caldă, posibile fenomene de iarnă în zona României. Vremea se va schimba radical, pe fondul advecției de aer polar. După data de 02 noiembrie 2024, există posibilitatea să asistăm la o răcire substanțială a vremii în toate regiunile României, conform modelelor numerice ECMWF și GFS. Cele mai scăzute valori termice vor fi în zonele montane și în regiunile din jumătatea de nord a țării”, a precizat Mihai Chirigiu, administrator AMP-VR.

Reamintim, în zile care urmează, începând de luni, 28 octombrie, sunt așteptate temperaturi de 24-25 grade Celsius.

IMAGINI ESTIMĂRI:

CSM Târgu Jiu, victorie categorică la Sadu. Găman a mai debutat un puști de doar 16 ani. Romanescu, în tribună, alături de echipă

CSM Târgu Jiu a învins Parâmgul Bumbești Jiu, scot 6-1 (3-0), sâmbătă, în deplasarea, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii a IV-a Gorj. Golurile formației din municipiu au fost marcate de: Albert Cărămidaru (min. 9), Bebeto Lupuleț (min. 20), Adelin Pîrcălabu (min. 24 și 52), Marian Habet(min. 55 – p) și Mario Țambu (min. 69).

Sub privirile primarului Marcel Romanescu, aflat în tribună, la CSM a mai debutat un puști, Luis Pilea, 16 ani, portar, după ce etapa trecută, pe ”Municipal”, Robert Ciocea, tot 16 ani, a marcat în poarta celor de la AS 7 Noiembrie Costești, la prima apariție a sa pe teren într-un meci din Liga a IV-a.

 

Mario Găman: Victorie pe deplin meritată

 

O victorie pe deplin meritată, după un meci controlat de noi pe toată durata lui. Mă bucur că reușim să-i ținem conectați și focusați pe băieți la importanța fiecărui meci. Ne bucurăm să vedem că sunt preocupați să transpună în joc ceea ce se lucrează la antrenamente, și că ușor-ușor devenim din ce în ce mai siguri pe noi. Vreau să-i felicităm pe băieți pentru acest joc, dar și pentru toată această perioadă de când a început campionatul. În continuare încercăm să dăm credit copiilor și astăzi am debutat un jucător născut în 2008. Asta este menirea noastră. Când simțim și considerăm că un copil se poate impune sau poate face față rigorilor unui meci de seniori, îi dăm credit să arate și să demonstreze că ne putem baza pe el și mai mult în viitor”, a spus, după joc, antrenorul CSM. 

 

 

CSM Târgu Jiu, la Sadu:

Ionuț Buță(min.70 Luis Pilea) – Fabian Bărănescu (min. 45 Eduard Trăistaru), Robert Stancu, Lucian Marina, Alexandru Lăpădat (min.45 Mihăiță Miculicean) – Marian Habet, Tudor Pătrășcoiu, Albert Filip, Albert Cărămidaru, Adelin Pîrcălabu (cpt.) (min.57 Mario Țambu) – Bebeto Lupuleț(min. 57 Mihnea Tutunaru);

Pe banca de rezerve au mai fost:

Ovidiu Rasoveanu, Ionuț Pudescu, Robert Ciocea, Andrei Trancău;

 

Antrenor principal: Mario Găman;
Antrenor secund: Dan Staicu;
Antrenor secund: Sorin Vintilescu;
Antrenor secund: Florin Popete;
Antrenor cu portarii: Darin Hîrsu;
Maseur: Titi Balaci;â
Delegat: Cristi Mihuț.

 

Etapa viitoare, sâmbătă, pe 2 noiembrie, de la ora 19.30, CSM Târgu Jiu va juca pe tren propriu, cu AS Jupânești.

Scade impozitarea salariilor ”mici spre medii”. Bani mai mulți pentru angajați

 

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că bugetul de anul viitor va ţine cont de o reducere cu cinci procente a impozitării salariilor „mici spre medii”. Acesta susține că o astfel de măsură va „reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”.

 

Vom veni, aşa cum am vorbit şi cu doamna ministru (ministrul Muncii – n.red.) şi cu liderii de sindicat, vom veni, în bugetul pe anul viitor, cu acea reducere de cinci la sută la impozitarea muncii în zona cu venituri mici spre medii, lucru va reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”, a spus primul ministru, sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Argeș, după o discuție cu liderii de sindicat de la Uzina Dacia. 

Gorj: Surse! Bărbat ucis. A fost găsit la marginea drumului

Un bărbat de 38 de ani, din Stoina, Gorj, a fost găsit fără suflare, sâmbătă dimineața, într-un șanț de la marginea unui drum din localitatea de domiciliu. Neoficial, ar fi fost ucis, cadavrul prezentând mai multe plăgi provocate de ceea ce pare a fi lovitură de cuțit. Se pare că există și alte traumatisme.

La fața locului se efectuează cercetări. Medicii legiști vor efectua necropsia cadavrului pentru stabilirea cauzei decesului.

Obiceiuri și superstiții de Sfântul Dumitru. Ce nu ”este bine” să faci astăzi

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creştini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el, că şi-a dat toată averea săracilor şi că se închină lui Dumnezeu. Dimitrie a mărturisit că este creştin şi a defăimat închinarea la zei. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

În oraşul în care a trăit există astăzi o Biserică închinată Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir.

În credinţa populară românească, Sfântul Dimitrie (Sâmedru/Sânmedru) este vestitorul iernii şi patronul păstorilor. Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dimitrie desfrunzeşte codrul şi usucă plantele.

 

Tradiții:

Una dintre cele mai răspândite tradiții de Sfântul Dumitru este aprinderea focurilor rituale, cunoscute ca Focurile lui Sâmedru. În multe sate din Muntenia, Oltenia și sudul Transilvaniei, în seara dinaintea sărbătorii, oamenii aprind focuri mari pe dealuri sau în curți, simbolizând purificarea și protecția comunității. Focurile au rolul de a alunga spiritele rele și de a pregăti sufletele pentru venirea iernii. Copiii și tinerii sar peste focuri pentru a avea sănătate și noroc, iar oamenii aruncă în foc crenguțe și roade ale câmpului pentru a asigura belșugul în anul următor. Aceasta este o tradiție legată și de cultul morților, întrucât focul este văzut ca o legătură între cei vii și cei plecați.

De Sfântul Dumitru, se obișnuiește ca familiile să împartă pomeni pentru sufletele celor răposați, mai ales sub formă de colaci, mere, nuci și vin. Această tradiție are rolul de a asigura liniștea sufletelor celor decedați și de a aduce binecuvântări asupra familiei care dăruiește ofrandele. În unele zone, femeile pregătesc plăcinte pe care le oferă vecinilor sau trecătorilor, gest considerat aducător de noroc.

Tradițiile populare spun că de Sfântul Dumitru se poate prezice cum va fi iarna. Dacă în ziua de 26 octombrie este vreme frumoasă și însorită, se spune că iarna va fi blândă și scurtă. Dacă, în schimb, plouă sau ninge, iarna va fi lungă și geroasă. De asemenea, se spune că dacă oile stau adunate în grup în dimineața de Sfântul Dumitru, iarna va fi grea, iar dacă se împrăștie, va fi o iarnă ușoară.

O altă tradiție de Sfântul Dumitru, mai puțin cunoscută astăzi, este tunsul coamei cailor tineri. Se credea că acest ritual va aduce sănătate și putere animalelor pe parcursul iernii. Caii erau considerați esențiali în viața rurală, fiind folosiți atât pentru muncă, cât și pentru transport, iar îngrijirea lor în această zi era un semn de respect și grijă pentru prosperitatea familiei.

 

SUPERSTIȚII

 

Se crede că de Sfântul Dumitru, spiritele strigoi și morți neliniștiți își fac apariția, iar pentru a-i proteja pe cei vii de influența lor malefică, oamenii obișnuiesc să aprindă lumânări la morminte și să ofere ofrande

În ziua de Sfântul Dumitru, oamenii evită să măture prin casă, deoarece se spune că astfel pot „mătura” norocul afară. De asemenea, nu se spală rufe și nu se fac treburi gospodărești grele, pentru a nu atrage ghinionul.

În multe zone, se spune că Sfântul Dumitru protejează animalele din gospodărie. O superstiție interesantă este aceea că, în dimineața de Sfântul Dumitru, dacă vacile dau lapte în exces, anul următor va fi unul prosper. O altă credință populară spune că în această zi, proprietarii nu trebuie să dea din hrană din gospodărie altor persoane, pentru a nu pierde norocul și belșugul casei.