Acasă Blog Pagina 44

Gorj: Surse! Bărbat ucis. A fost găsit la marginea drumului

Un bărbat de 38 de ani, din Stoina, Gorj, a fost găsit fără suflare, sâmbătă dimineața, într-un șanț de la marginea unui drum din localitatea de domiciliu. Neoficial, ar fi fost ucis, cadavrul prezentând mai multe plăgi provocate de ceea ce pare a fi lovitură de cuțit. Se pare că există și alte traumatisme.

La fața locului se efectuează cercetări. Medicii legiști vor efectua necropsia cadavrului pentru stabilirea cauzei decesului.

Obiceiuri și superstiții de Sfântul Dumitru. Ce nu ”este bine” să faci astăzi

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creştini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el, că şi-a dat toată averea săracilor şi că se închină lui Dumnezeu. Dimitrie a mărturisit că este creştin şi a defăimat închinarea la zei. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

În oraşul în care a trăit există astăzi o Biserică închinată Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir.

În credinţa populară românească, Sfântul Dimitrie (Sâmedru/Sânmedru) este vestitorul iernii şi patronul păstorilor. Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dimitrie desfrunzeşte codrul şi usucă plantele.

 

Tradiții:

Una dintre cele mai răspândite tradiții de Sfântul Dumitru este aprinderea focurilor rituale, cunoscute ca Focurile lui Sâmedru. În multe sate din Muntenia, Oltenia și sudul Transilvaniei, în seara dinaintea sărbătorii, oamenii aprind focuri mari pe dealuri sau în curți, simbolizând purificarea și protecția comunității. Focurile au rolul de a alunga spiritele rele și de a pregăti sufletele pentru venirea iernii. Copiii și tinerii sar peste focuri pentru a avea sănătate și noroc, iar oamenii aruncă în foc crenguțe și roade ale câmpului pentru a asigura belșugul în anul următor. Aceasta este o tradiție legată și de cultul morților, întrucât focul este văzut ca o legătură între cei vii și cei plecați.

De Sfântul Dumitru, se obișnuiește ca familiile să împartă pomeni pentru sufletele celor răposați, mai ales sub formă de colaci, mere, nuci și vin. Această tradiție are rolul de a asigura liniștea sufletelor celor decedați și de a aduce binecuvântări asupra familiei care dăruiește ofrandele. În unele zone, femeile pregătesc plăcinte pe care le oferă vecinilor sau trecătorilor, gest considerat aducător de noroc.

Tradițiile populare spun că de Sfântul Dumitru se poate prezice cum va fi iarna. Dacă în ziua de 26 octombrie este vreme frumoasă și însorită, se spune că iarna va fi blândă și scurtă. Dacă, în schimb, plouă sau ninge, iarna va fi lungă și geroasă. De asemenea, se spune că dacă oile stau adunate în grup în dimineața de Sfântul Dumitru, iarna va fi grea, iar dacă se împrăștie, va fi o iarnă ușoară.

O altă tradiție de Sfântul Dumitru, mai puțin cunoscută astăzi, este tunsul coamei cailor tineri. Se credea că acest ritual va aduce sănătate și putere animalelor pe parcursul iernii. Caii erau considerați esențiali în viața rurală, fiind folosiți atât pentru muncă, cât și pentru transport, iar îngrijirea lor în această zi era un semn de respect și grijă pentru prosperitatea familiei.

 

SUPERSTIȚII

 

Se crede că de Sfântul Dumitru, spiritele strigoi și morți neliniștiți își fac apariția, iar pentru a-i proteja pe cei vii de influența lor malefică, oamenii obișnuiesc să aprindă lumânări la morminte și să ofere ofrande

În ziua de Sfântul Dumitru, oamenii evită să măture prin casă, deoarece se spune că astfel pot „mătura” norocul afară. De asemenea, nu se spală rufe și nu se fac treburi gospodărești grele, pentru a nu atrage ghinionul.

În multe zone, se spune că Sfântul Dumitru protejează animalele din gospodărie. O superstiție interesantă este aceea că, în dimineața de Sfântul Dumitru, dacă vacile dau lapte în exces, anul următor va fi unul prosper. O altă credință populară spune că în această zi, proprietarii nu trebuie să dea din hrană din gospodărie altor persoane, pentru a nu pierde norocul și belșugul casei.

METEO: Temperaturi de 24-25 de grade Celsius, săptămâna viitoare. Cum va fi la începutul lui noiembrie

Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), anunță vreme frumoasă pentru următoarea săptămână.

Este un sfârșit de lună octombrie, a doua lună din toamna 2024, mai cald decât în mod obișnuit, având în vedere regimul de temperatură, cel puțin la nivelul maximelor, pentru că ne vom apropia chiar de pragul unei zile de vară la debutul săptămânii viitoare, 24-25 °C, din perspectiva valorilor și ecartului termic la nivelul întregii țări, 18, chiar 25 ° pentru ziua de luni, astfel încât, cu siguranță, și luna octombrie din această toamnă va fi o lună mai caldă decât în mod obișnuit la nivelul temperaturii medii lunare, după luna septembrie, cu abatere pozitivă mai mare de 2 °C.

Chiar și minimele vor fi mai ridicate, însă, rămân în continuare nopți și dimineți reci, în special în zonele din estul Transilvaniei, acolo unde acestea vor rămâne în continuare negative până la valori de -7, – 5 °C, în timp ce în Dealurile de vest vorbim de minime de 12-13 °C”, a spus, la B1 TV, Mateescu. 

 

PLĂCUT ȘI ÎN NOIEMBRIE

 

Și actualizările efectuate astăzi de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 28 octombrie-25 noiembrie, iată, pentru aproape întreaga luna noiembrie, ultima lună din această toamnă, estimează, de asemenea, un debut de lună noiembrie mai cald decât în mod obișnuit, așa cum arată și datele pe termen mai scurt.

Primele zile din luna noiembrie aduc valori de 20 °C la nivelul maximelor și chiar și săptămâna 11-18 octombrie, iată, jumătatea lunii noiembrie, păstrează aceeași tendință cu valori la nivelul temperaturilor medii, ușor mai ridicate decât cele normale a mai transmis directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Cresc bursele studenților. Cât va fi cea socială

 

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunțat, vineri, că a aprobat un ordin prin care valoarea burselor pentru studenţi creşte.

Am aprobat noul ordin de ministru privind bursele studenţilor. Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual de către Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare. Astfel, pentru acest an universitar cuantumul minim a fost stabilit la 925 de lei. Pe baza autonomiei, universităților pot majora această sumă”, a precizat ministrul. 

 

Cresc și alte burse, după cum urmează:

 

Craiova: Se reia producția de tractoare pe platforma fostei uzine MAT

 

RURIS Craiova, companie antreprenorială românească, a anunțat că va deschide o nouă fabrică de tractoare pe platforma fostei uzine MAT Craiova, acolo unde compania are cel mai mare depozit de mașini agricole și produse pentru grădinărit din Europa Centrală și de Est.

 

Povestea RURIS, începută acum mai bine de 30 de ani, a ajuns la un nou capitol! Ne bucurăm să vă comunicăm demararea lucrărilor de amenajare a fabricii de tractoare și remorci agricole.
Datorită investițiilor din ultimii ani și a unei finanțări europene pe care am accesat-o recent, dăm o nouă viață fostei fabrici MAT Craiova și construim pe o fundație solidă linia de producție și asamblare pentru tractorul #MadeInRo. 
Iar în perioada 30 octombrie și 3 noiembrie, vă așteptăm la târgul INDAGRA de la ROMEXPO pentru a vedea prototipul tractorului ce va ieși pe porțile fabricii RURIS”, au transmis reprezentanții companiei. 

Gorj: Mai mulți răniți în urma unui accident rutier

Echipaje medicale SMURD și de la de la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj au intervenit, vineri seara, la un accident rutier petrecut la Piștești, la ieșirea din municipiul Târgu Jiu. Din primele date, neoficiale, sunt patru răniți. Se vehiculează că în eveniment au fost implicate două autoutilitare (una înmatriculată în Germania, cealaltă cu numere de București), acestea lovindu-se frontal.

 

REVENIM CU DATE OFICIALE.

 

ACTUALIZARE

 

În seara de 25 octombrie 2024, polițiștii gorjeni au fost sesizați, prin apel 112, de un participant la trafic, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN-67 Bălănești.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 68 de ani, din localitatea Zimbreasca, județul Teleorman, în timp ce conducea o autoutilitară din direcția orașului Târgu Jiu către Târgu Cărbunești, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, circulând pe acesta și intrând în coliziune cu o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 40 de ani, din Bălănești, care circula regulamentar.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 68 de ani și a altor trei pasageri din ambele autovehicule implicate în accident, cu toții fiind transportați la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, a precizat IPJ Gorj.

 

Foto facebook

Gîlcă: Înfrângerea Farului în fața Rapidului face ca meciul de la Constanța să fie mult mai greu. Încă nu suntem omogeni. Anul viitor vom fi

CSU Craiova întâlnește Farul Constanța, luni seara, de la ora 21:00, pe stadionul din Ovidiu, într-un meci din etapa a XIV-a a SuperLigii la fotbal. Constantin Gîlcă, antrenorul echipei lui Mihai Rotaru, consideră că jocul va fi unul și mai greu după ce dobrogenii au pierdut categoric în Giulești, însă este încrezător în obținerea celor trei puncte.

 

Cred că ultimul meci al Farului, pe care l-a jucat împotriva Rapidului, face meciul de la Constanţa mult mai greu pentru noi. Dar echipa arată mult mai bine în ultimul timp din punct de vedere fizic şi cred că este un plus pentru noi în acest moment. Cu siguranţă cei de la Farul vor încerca la fel ca întotdeauna să aibă posesia. Au un joc elaborat pe care îl practică de mult timp, dar sper să găsim spaţiile necesare pentru a marca. Nu mă aşteptam la acel scor al lor din ultima etapă cu Rapidul. Dar Rapidul are un lot foarte bun la ora actuală şi nu câştigase acasă. Asta a făcut ca meciul să fie mult mai dificil pentru Farul Constanţa. Au şi greşit de câteva ori pe construcţia lor şi cred că acolo s-a decis meciul. La Farul este mai complicat pentru că este greu pentru Gheorghe Hagi să omogenizeze echipa, având în vedere că sunt multe plecări şi atunci ai nevoie de timp. (…) E normal ca suporterii să fie nemulţumiţi atunci când nu poţi să învingi echipa de pe ultimul loc. Atunci când îţi propui să câştigi campionatul, trebuie să câştigi toate meciurile. Toate meciurile pe care le-am jucat cu Farul Constanţa au fost dificile, dar sperăm să găsim acele echilibru în echipă şi să luăm cele mai bune decizii în faza de atac şi în faţa porţii, pentru că este important. Am văzut şi în ultimul meci, am avut ocazii clare, dar nu am putut să marcăm. Echipa este mult mai bine şi ne dorim să facem un meci perfect ca să luăm cele trei puncte  ”, a declarat Gîlcă.

”TOȚI ANTRENORII SUNT SUB PRESIUNE CÂND NU AU REZULTATE”

Toţi antrenorii sunt sub presiune când nu au rezultate. Toţi, nu numai eu, toată lumea. Toţi antrenorii din Liga I, şi din România, şi din altă parte. E la fel, dacă nu ai rezultate eşti sub presiune. Nivelul jucătorilor şi pregătirea mie îmi dă încredere pentru următoarele meciuri pentru că arătăm mult mai bine ca înainte. Nici noi nu am fost până acum la un nivel fizic şi omogeni încă nu suntem. Au venit jucători după accidentări şi încă suntem într-un proces de omogenizare. Avem nevoie de timp pentru omogenizare. Este ceva normal să avem fluctuaţii în rezultate. Anul următor echipa va fi şi va arăta altfel, mult mai omogenă, dar în acest timp noi trebuie să câştigăm meciurile”, a mai spus formației din Bănie. 

Gorj: Copile transportate și obligate să practice prostituția în Italia. Trei condamnați. Unul dintre ei are 66 de ani

 

 

 

 

 

Trei bărbați din Târgu Cărbunești, Gorj, au fost încarcerați în Penitenciarul Târgu Jiu, vineri, 25 octombrie 2024, fiind condamnați închisoare după ce au traficat minore, în scopul exploatării sexuale, în Italia.

 

În cursul zilei de 25 octombrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cărbunești au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Gorj, față de trei bărbați, în vârstă de 66, 47 și 43 de ani, toți din orașul Târgu Cărbunești, condamnați la pedepse privative de libertate cuprinse între 9 ani și 15 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat. În fapt, a reieșit că în perioada aprilie 2014-decembrie 2017, cei trei bărbați ar fi exercitat acte de recrutare, transportare, adăpostire și exploatare a unor minore, care practicau prostituția pe teritoriul Italiei în scopul obținerii de foloase materiale în beneficiul lor și al altor membri ai grupării. La data de 25 octombrie 2024, cei trei bărbați au fost încărcați în Penitenciarul Târgu Jiu în vederea executării pedepselor”, a precizat IPJ Gorj. 

 

Târgu Jiu: Teatru pentru copii! ”Fram, ursul polar”, duminică, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”

Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” îi invită pe cei mici, alături de părinți și bunici, duminică, 27 octombrie, la spectacolul ”Fram, ursul polar”, o adaptare după Cezar Petrescu.

Duminică, 27 octombrie 2024, ora 12.00 vă așteptăm la teatru!
<<𝐅𝐑𝐀𝐌, 𝐔𝐑𝐒𝐔𝐋 𝐏𝐎𝐋𝐀𝐑>>, după Cezar Petrescu
Regia și adaptarea: 𝐇𝐨𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐮 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐀𝐩𝐚𝐧
Cu 𝐌𝐚̆𝐝𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐂𝐢𝐨𝐛𝐚̆𝐧𝐮𝐜, 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐔𝐫𝐬, 𝐌𝐨𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐒𝐟𝐞𝐭𝐜𝐮, 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐃𝐫𝐚̆𝐠𝐡𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐆𝐢𝐮𝐫𝐜𝐚̆, 𝐃𝐚𝐧 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐢𝐮 𝐬̦𝐢 𝐀𝐝𝐞𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐏𝐮𝐳𝐝𝐫𝐞𝐚
Scenografie și costume: 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐔𝐥𝐚𝐫𝐮
Compozitor: 𝐏𝐞𝐭𝐞𝐫 𝐕𝐞𝐧𝐜𝐳𝐞𝐥”, au transmis reprezentanții TDEG. 
Biletele sunt disponibile la Agenția Teatrală sau în online:
Rezervări: +40 765 051 178

FCU Craiova, fără ”principal” la Miercurea Ciuc. Mititelu nu s-a înțeles cu Burcă

FCU Craiova va fi condusă de pe bancă, duminică, în meciul cu FC Csikszereda, de la Miercurea Ciuc, joc din etapa a XI-a a Ligii a II-a, de ”secundul” Vali David. Adrian Mititelu a anunțat că nu s-a înțeles cu Ovidiu Burcă și caută, în continuare, un antrenor principal după ce colaborarea cu Marius Croitoru s-a încheiat.

 

Am avut niște discuții. El are niște solicitări care nu corespund politicii mele. Asta este. În rest, nu am nicio treabă cu Ovidiu, suntem în relații bune. El și-a dorit să antreneze la FCU, noi am agreat de a lucra cu el și în momentul în care am început să schimbăm solicitările părților… Eu am trimis o propunere de contract, el mi-a trimis solicitări suplimentare pe care nu le agreăm. Și aici s-a blocat chestia. Am nume pe listă. Discutăm cu mai multe persoane. Mi-am dat seama că nu mai putem să facem nimic acum până luni, pentru că avem meciul în două zile. Suntem în faza de cercetare-documentare. Noi nu vrem antrenor-șef la noi, care să ne conducă. Noi vrem să îl conducem pe el. Și nu mă refer la Burcă, că am discutat cu mai mulți”, a precizat patronul FCU.