Acasă Blog Pagina 8

Guvernul a primit votul Parlamentului. Componența Executivului

 

Guvernul Marcel Ciolacu a primit, luni, votul de încredere al Parlamentului, cu 240 de voturi favorabile şi 143 de voturi împotrivă. Pentru a fi învestit, Cabinetul trebuia să aibă majoritatea voturilor Parlamentului, mai exact minimum 233 de voturi ”pentru”.

Guvernul va avea următoarea componenţă:

 

Ministerul de Interne – PNL/ Cătălin Predoiu

Ministerul Justiţiei – PSD/ Radu Marinescu

Ministerul  Finanţelor – UDMR/ – Tanczos Barna

Ministerul  Dezvoltării – UDMR/ – Cseke Attila

Ministerul  Transporturilor – PSD/ Sorin Grindeanu

Ministerul  Energiei – PNL/ Sebastian Burduja

Ministerul  Sănătăţii – PSD/ Alexandru Rafila 

Ministerul  Apărării – PSD/ Angel Tîlvar

Ministerul de Externe – PNL/ Emil Hurezeanu

Ministerul  Culturii – PSD/ Natalia Intotero

Ministerul  Educaţiei – PNL/ Daniel David

Ministerul  Fondurilor Europene – PNL/ Marcel Boloş

Ministerul  Agriculturii – PSD/ Florin Barbu

Ministerul  Muncii şi familiei – PSD/ Simona Bucura Oprescu

Ministerul  Economiei si Digitalizării – PSD/ Bogdan Ivan

Ministerul Mediului – PNL/ Mircea Fechet

 

Premierul Marcel Ciolacu şi membrii Cabinetului au depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Rotaru: Consider că avem cel mai complet lot, dar vrem să ne întărim. Dorim să aducem un jucător, maxim doi

Mihai Rotaru, principalul acționar de la CSU Craiova, consideră că formația din Bănie are cel mai complet lot din primul eșalon fotbalistic al țării, însă se vrea mai mult, și anunță intenția a aduce un atacant la echipă.

 

„Consider că avem cel mai complet lot. Uitați-vă la ce jucători avem pe bancă. La ultimul meci, pe bancă s-au aflat Cicâldău, Koljić, Screciu. Doar privind banca de rezerve, îți dai seama de valoarea lotului nostru. Dacă acești jucători sunt rezerve, îți poți imagina cât de valoroși sunt titularii. (…) Vrem să ne mai întărim. Ne dorim să aducem un jucător, maxim doi. Atacantul este obligatoriu, apoi o să discutăm cu staff-ul pentru fundașul dreapta. O să vedem și cu un mijlocaș central”, a declarat, pentru Fanatik, Rotaru. 

 

POSIBIL PLECĂRI

 

Există interes de afară și pentru Ivan, și pentru alți jucători. Nu intră în vederile noastre prelungirea de contract pentru Elvir Koljic în acest moment!”, a mai spus omul de afaceri. 

Gorj: Scandal într-un local. Trei tineri au fost încătușați după ce au dat cu pumnul

Trei tineri au fost reținuți de polițiști după ce au provocat scandal, lovind alți tineri, în timp ce se aflau într-un local de pe raza comunei Turburea.

Gorj: Accident! Un tânăr de doar 26 de ani a murit. Avea permisul suspendat

Grav accident rutier, luni dimineața, pe raza localității Câlnic, Gorj.

 

La data de 23 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, despre faptul că pe D.N. 67 Câlnic, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în această dimineață, în condiții meteo de ceață ușoară, în timp ce un bărbat de 49 de ani, din comuna Bumbești Pițic, conducea o autoutilitară, din direcția municipiului Târgu Jiu către Motru, ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autoturism, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Ciuperceni.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, în vârstă de 26 de ani, și rănirea ușoară a doi pasageri din același autoturism, un tânăr de 26 de ani, din comuna Bengești Ciocadia și o tânără de 20 de ani, din comuna Câlnic.

Cei doi tineri au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, întrucât tânărul de 26 de ani, care și-a pierdut viața în accident, avea dreptul de a conduce suspendat”, a transmis IPJ Gorj.

 

IMAGINI FACEBOOK:

 

 

Ce spune Antonescu despre posibila candidatură la alegerile prezidențiale

Crin Antonescu, fost lider al PNL, este vehiculat drept candidat unic la alegerile prezidențiale al formațiunilor care sunt în negocieri pentru constituirea guvernului. Acesta a confirmat discuțiile, fără să dea un răspuns tranșant.

 

Dar e o discuție complexă, presupunând și formarea guvernului, cu prioritate. Am convenit să comunicăm fiecare ce are de comunicat la sfârșitul acestor discuții’‘, a spus Crin Antonescu pentru Europa Liberă.

Bolojan, preocupat de deficit: Orice om rațional trebuie să ia măsuri

Ilie Bolojan, preşedintele interimar al PNL, transmite că trebuie avut grijă ca deficitul care este foarte mare să nu crească şi mai mult.

 

Problema pe care o avem şi care este o chestiune de responsabilitate este să avem grijă ca un deficit care este în jurul valorii de opt procente să nu mai crească. Problema nu este ca cineva nu doreşte să indexeze salarii sau sporuri. Problema este că dacă eşti un om responsabil trebuie să gândeşti dacă ai resursele financiare să faci acest lucru. Pentru orice om raţional trebuie să ia măsuri ca să nu agravăm deficitele bugetare”, a declarat, duminică seara, liderul liberal. 

Andrieș, mulțumit de punctul obținut la Cisnădie, dar nu de evoluția de după pauză: În repriza a doua am jucat fără minte

CSM Târgu Jiu a tremurat pentru un punct la Cisnădie, sâmbătă, în meciul cu ”Măgura” din localitate, după ce la pauză handbalistele lui Liviu Andrieș conduceau cu o diferență de cinci goluri, 17-12. Gazdele au reușit să revină în joc și au dat impresia că vor câștiga, dar gorjencele au înscris pentru egalare și au reușit să blocheze ultimul atac al ardelencelor, scor final 29-29.

Cu un punct în valiza drumului spre casă, Andrieș a felicitat fetele, arătând că rezultatul poate ajuta mult în clasamentul final:

 

A fost un meci destul de delicat, un meci în care în prima parte am avut o evoluție bună, iar în repriza a doua am jucat fără minte, complicând lucrurile. Ne bucurăm că am reușit să luăm un punct într-o deplasare destul de grea. Felicit fetele pentru rezultatul final, deoarece orice punct acumulat în clasament are importanța lui, dacă ținem cont că este un campionat foarte strâns”, a declarat antrenorul CSM Târgu Jiu. 

Vestea rea pentru Gîlcă: Paradela ar putea sta luni bune departe de gazon

Îngrijorare la CSU Craiova după ce mijlocașul ofensiv Luis Paradela s-a accidentat la Buzău, în meciul cu Gloria. S-a întâmplat în minutul 50 al partidei, atunci când cubanezul a sărit la cap, dar a aterizat rău, ulterior simțind dureri la genunchi. Nu a mai putut să continue și a fost schimbat cu Barbu.

Duminică, pe surse, în presa sportivă s-a vehiculat că Paradela ar fi suferit o ruptură a ligamentelor încrucișare, un diagnostic dur. Dacă se va confirma în urma RMN-ului, jucătorul va trebui să treacă printr-o intervenție chirugicală, urmată de o recuperare care poate dura șase luni sau chiar mai mult.

Iohannis, anunț despre desemnarea premierului

Klaus Iohannis a anunțat duminică, în urma unor discuții cu mai multe partide, la Cotroceni, că va desemna premierul responsabil cu formarea guvernului după încheierea negocierilor dintre PSD, PNL și UDMR.

Gorj: Femeie bătută de soț. A fost transportată la spital

Violență în familie, la Căpreni, Gorj, după ce soțul s-a năpustit cu pumnii asupra consoartei sale.

 

La data de 20 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizati, prin apelul112, de o femeie de 54 de ani, din comuna Căpreni, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că în seara respectivă, în timp ce apelanta se afla la domiciliul comun împreună cu soțul său, în vârstă de 51 de ani, ar fi avut un conflict cu acesta, generat de consumul de băuturi alcoolice, în urma căruia ar fi fost lovită cu pumnii la nivelul feței și corpului, fiindu-i provocate leziuni. Persoana vătămată, prezenta urme vizibile de violență, motiv pentru care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat un risc iminent, ocazie cu care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului”, precizat IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.