Acasă Blog Pagina 8

Juveți se chinuiră, dar izbutiră: Craiova, trei puncte importante obținute la Miercurea Ciuc. Coelho: Unii jucători au acumulat oboseală

 

Craiova s-a impus Miercurea Ciuc, împotriva lui Csikszereda, scor 1-0, duminică, într-o partidă din cadrul etapei a XI-a a SuperLigii. Meciul a fost unul destul de complicat pentru olteni, însă, în definitiv, cele mai imporante sunt punctele puse în joc.

Filipe Coelho: În prima repriză am jucat foarte bine

”Este foarte important că am câștigat cele trei puncte. În prima repriză am jucat foarte bine, ne-am creat multe șanse, dar nu am fost eficienți, nu am reușit să înscriem. În repriza a doua a fost mai dificil, dar sunt fericit că am reușit să înscriem. A fost o perioadă grea în aceste trei săptămâni de pregătire. Am coborât liniile la un moment dat. Am considerat că meciul ne cerea anumite lucruri, diferite față de ceea ce jucasem. Am încercat lucruri noi. Unii jucători au acumulat oboseală după aventurile la echipele naționale”, e explicat tehnicianul.

 

Un secretar de stat spune cu cât ar putea crește facturile la energia electrică. Se ia în calcul majorarea ajutorului acordat persoanelor vulnerabile

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, transmite că prețurile la energie electrică ar putea crește în lunile următoare, dar că România nu se va confrunta cu o criză similară celei din 2022.

„Față de anul 2025, este de așteptat să avem creșteri ale prețului la electricitate. Nu vor atinge în niciun scenariu situația din 2022. În România se vorbea de creșteri de 50%. Nu există niciun motiv să se întâmple asta și monitorizăm cu atenție piața „Vorbim de creșteri moderate, în jurul a 20% în acest moment, ca prognoză. E un lucru la care trebuie să ne așteptăm”, a precizat oficialul guvernamental.

În context, acesta spune că ar putea crește sprijinul financiar acordat consumatorilor vulnerabili:

‘‘La un moment dat se poate crește acel ajutor, care astăzi este de 50 de lei, pentru persoanele vulnerabile, dacă lucrurile într-adevăr necesită această creștere‘‘.

O astfel de decizie va fi luată de viitorul guvern.

 

Europarlamentar PNL: 25 de liberali vor să voteze guvernul Niculescu. PNL-USR ar putea scădea sub 20%

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan susține că există deja 25 de parlamentari PNL dispuși să votezre guvernul Luca Niculescu.

”Sunt unul dintre cei care aş putea să stau deoparte foarte bine, dar nu pur şi simplu refuz asta. Eu cred foarte mult în România. Sunt unul dintre cei care văd oportunităţi uriaşe pentru România şi văd blocaje la tot pasul, blocaje absurde puse de clasa politică. Eu sunt unul dintre cei care vreau să guvernăm România. Nu m-aş gândi niciodată la confortul personal, versus ce ar trebui să facem cu ţara. Noi suntem astăzi, vineri ne-am văzut, suntem 25 şi mai sunt 3-4 oameni care încearcă, s-au trezit. E posibil să ajungem la 27-28”, a precizat europarlamentarul.

DESPRE VEHICULATELE ALEGERI ANTICIPATE

 

”În momentul în care cade guvernul, cred că președintele va fi forțat, pe de o parte, de USR, PNL, parțial UDMR și AUR, care vor forța alegerile anticipate. Se va crea o masă de presiune, aparent imposibilă, dar care va cere anticipate. Asta nu înseamnă că acele calcule pe care le fac Motreanu și ceilalți în cancelariile din Modrogan vor fi cele la care se așteaptă. Nu PNL împreună cu USR, pentru că măritișul, am înțeles că se pregătește. Noi tot spunem de un an că se pregătește acest măritiș cu progresiștii. Măritișul cu USR este deja pregătit, iar acest măritiș nu va aduce partidul acolo unde doresc, la 25-28% împreună. Cele două forțe vor avea surpriza să vadă un scor în jur de 20%, care poate fi și sub 20%”, mai spune Bogdan. 

 

Acesta afirmă că mai devreme de februarie-martie nu ar putea fi organizate alegeri anticipate, ceea ce ar însemna alte câteva luni de blocaj.

 

Târgu Jiu: Doi bărbați răniți după ce au fost loviți cu cuțitul. Agresorul are 58 de ani

Atac cu armă albă soldat cu rănierea a doi bărbaț sâmbătă, 11 octombrie, în cartierul ”Griviței” din municipiul Târgu Jiu.

”La data de 10 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că doi bărbați ar fi fost răniți cu un obiect tăietor, în municipiu.

La fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică, care au stabilit că, în timp ce se aflau în fața unui bloc de pe strada Sublocotenent Mihai Cristian Oancea, doi bărbați, de 47 și 39 de ani, ar fi fost răniți cu un cuțit de un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Târgu Jiu.

Unul dintre bărbații răniți a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, cel de-al doilea refuzând transportul la o unitate medicală”, transmite IPJ Gorj. 

 

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, față de bărbatul de 58 de ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Cercetările continuă sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Disperare în rândul producătorilor de varză! Prețurile au coborât la 0,40-0,50 lei/kg. Apel la unitate

Situație critică în rândul legumicultorilor în cazul culturii de varză de toamnă. Recolta este una bună, însă prețurile au scăzut cu mult sub costul de producție. Un fermier din zona Lungulețu, Dâmbovița, cere colegilor o uniformizare a prețului de vânzare, astfel încât să fie asigurat și un minim profit.

”HAIDEȚI SĂ NU NE MAI VINDEM MUNCA PE PIERDERE”

”APEL CĂTRE TOȚI LEGUMICULTORII DIN SLOBOZIA MOARA, LUNGULEȚU, BREZOAELE ȘI DIN TOATE COMUNELE ÎNVECINATE!
A VENIT MOMENTUL SĂ FIM UNIȚI! DACĂ NU NE UNIM ACUM, RISCĂM SĂ PIERDEM TOT CE AM CONSTRUIT!
Suntem în plin sezon al verzei de toamnă, iar prețul oferit producătorilor din bazinul nostru legumicol a ajuns la un nivel de neacceptat: 0,40 – 0,50 – 0,60 lei/kg!
Am investit sume uriașe în semințe, răsaduri, pregătirea terenului, motorină pentru irigații, erbicide, tratamente, îngrășăminte complexe și azot. Am muncit zi și noapte, am făcut credite, avem leasinguri la utilaje și datorii de plătit.
Costul nostru de producție ajunge la aproximativ 0,70–0,80 lei/kg, iar noi suntem obligați să vindem cu mult sub acest cost. Asta înseamnă să muncim un an întreg în pierdere, să ne îndatorăm și, în cele din urmă, să ajungem la FALIMENT!
Între timp, vedem prețuri mult mai mari cerute pe alte piețe și în anunțurile de vânzare. Diferența dintre prețul primit de agricultor și cel plătit mai departe de consumator ridică o întrebare simplă: DE CE NOI, CEI CARE PRODUCEM HRANA, SUNTEM CEI CARE PIERDEM?
 FACEM UN APEL LA UNITATE CĂTRE TOȚI PRODUCĂTORII!
 Începând de luni, haideți să ne organizăm și să nu ne mai vindem munca în pierdere!
Propunem ca producătorii din Slobozia Moara, Lungulețu, Brezoaele și din toate comunele învecinate să se mobilizeze și să negocieze un preț corect, pornind de la 1 LEU/kg sau mai mult, în funcție de calitate, cheltuieli și condițiile de livrare.
Nu cerem bogății. Cerem un preț care să ne acopere cheltuielile și să ne permită să continuăm să producem!
Știm că fiecare are rate, oameni de plătit, marfă în câmp și cheltuieli care nu așteaptă. Dar dacă fiecare vinde separat, în grabă și de teamă să nu rămână cu marfa, vom continua să fim dezavantajați la negociere.
SĂ NU NE MAI SUBEVALUĂM SINGURI MUNCA!
Haideți să discutăm, să ne organizăm, să stabilim împreună un preț minim sustenabil și să căutăm cumpărători serioși. Să facem cunoscută situația noastră în toată țara și să cerem respect pentru producătorul român!”, transmite un producător.

 

 

 

IMAGINI:

 

Lider liberal, atac la Bolojan: Ajunge, Ilie! Ilie, renunță la aroganță și la sabotarea interesului național! Orgoliile tale au fost înainte

 

Liberalul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, cere demisia lui Ilie Bolojan din fruntea partidului în situația în care PNL nu va vota guvernul Luca Niculescu. Liderul local ardelean îl acuză pe premierul interimar de sabotaj, subliniind că pune pe primul plan orgoliul, în fața interesului național.

„Ajunge, Ilie! (…) Ilie, renunţă la aroganţă şi la sabotarea interesului naţional! România are nevoie urgentă de un guvern! România nu mai poate fi jucăria ta politică. Nu mai poate fi captivă orgoliilor, ambiţiilor personale şi fricii tale că, dacă nu mai eşti prim-ministru şi nu mai eşti şeful cel mare al PNL, nu mai contezi. Ajunge! Ajunge! Ajunge!Am ajuns în prăpastie!”, scrie, pe Facebook, liderul liberal.

ÎL ACUZĂ DE SABOTAJ

„De la propunerea domnului Eugen Tomac până la propunerea domnului Siegfried Mureșan, nominalizare făcută de președintele țării, Nicușor Dan, exact așa cum a dorit PNL, am susținut același lucru: Am susținut ca toți parlamentarii PNL să voteze pentru învestirea guvernului condus de Siegfried Mureșan. Dar tu ce ai făcut? Te-ai ascuns! L-ai lăsat pe Siegfried Mureșan să își deterioreze și mai mult relația cu PSD, deși știai foarte bine că un astfel de guvern nu poate trece fără voturile PSD. Ai așteptat să cadă încă o nominalizare. Și a căzut, pentru că interesele politice, orgoliile tale și calculele de partid au fost puse înaintea interesului național”, a acuzat Tișe. 

”VOTEAZĂ SAU DEMISIONEAZĂ!”

„Îți cer, fără ocolișuri și fără reținere, să faci singurul lucru care mai poate demonstra că ai înțeles gravitatea momentului: Votează un guvern, cu sau fără PNL în componența lui, sau demisionează de urgență atât din funcția de prim-ministru, cât și din cea de președinte al PNL!”, mai transmite președintele CJ Cluj. 

Premierul desemnat: Majorări salariale în funcție de posibilitățile bugetare

Lucea Niculescu, premierul desemnat, a anunțat, sâmbătă seara, că printre prioritățile programului său de guvernare se numără identificarea unor soluții pentru creșterea pensiilor mici și reluarea discuțiilor privind noua lege a salarizării unitare.

 

MAJORAREA PENSIILOR

„În privința pensiilor, ne propunem să identificăm soluții pentru creșterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflației și ale costului vieții”, transmite premierul desemnat.

LEGEA SALARIZĂRII

„În ceea ce privește salarizarea, vom relua discuțiile pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare, astfel încât să construim un sistem mai echitabil și predictibil, cu un calendar de aplicare adaptat posibilităților bugetare”, precizează Niculescu. 

FOTBAL: CSM Târgu Jiu învinge și securizează trei puncte foarte importante. Urmează etape de foc pentru gorjeni

CSM Târgu JIu a învins Unirea Bascov, 1-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din cadrul etapei a VIII-a a Seriei a VI-a din Liga III-a. Unicul gol al partidei a fost semnat de Gabriel Dodoi, în minutul 2, după o acțiune a lui Denis Bucur.

Trei puncte foarte importatne pentru gorjeni, care rămân sus, printre echipele de play-off, situație ce este dorită și după următoarele trei etape, runde în care echipa din Târgu Jiu va întâlni Jiul Petroșani (deplasare), Craiova II (deplasare) și Vulturii Fărcășești (pe teren propriu).

MARIO GĂMAN: ÎMI DORESC O ALTĂ MENTALITATE

“O victorie importantă, trei puncte care ne ajută să rămânem acolo în fruntea clasamentului, dar e păcat că reușești să marchezi rapid, ai conducerea jocului, control total, și nu reușești să fii atent în fața porții. Nu ai inspirație. Din păcate, am intrat în jocul lor. Nu am avut cursivitatea acțiunilor pe care ne-o dorim. Viteza jocului a lipsit, cred că putem mult mai mult. Sunt trei puncte mari, care ne ajută să creștem și să continuăm evoluțiile pe care le-am avut în acest început de campionat. Eu  îmi doresc altă mentalitate, pentru că nu mă mulțumesc cu puțin. Cred că la ora asta, cu ceea ce avem în lot, putem face față oricărui adversar și putem face față cu brio, dar trebuie să schimbăm un pic atitudinea”, a declarat, după meci, tehnicianul.

CSM Târgu Jiu în meciul cu Unirea Bascov:

Șocu – Lăpădat (65 Șantia), Elton, Brășfăleanu, Pîrcălabu, Habet (88 Lupulescu), Filip, Lupuleț, Dodoi (76 Miruță), Voinea (65 Lazăr), Bucur (76 Geană).

Scandal! Ponta acuză că Miruță și USR dau României o țeapă de 138 de milioane de euro: Pe vremea lui Ceaușescu erau împușcați. Azi dau lecții la televizor și sunt felicitați

Victor Ponta, fost premier, acuză USR, că, prin Miruță, Fritz și Darău, a dat o țeapă de 138 de milioane de euro României. Concret, actualul deputat arată că în urma vânzării Șantierului Naval Mangalia, statul român, acționar majoritar cu 51%, nu primește niciun euro, în timp ce olandezii de la DAMEN vor obține de la nemții de la Rheinmetall 138 de milioane de euro pe tot santierul, deși au deținut 49% din acțiuni.

”ȚEAPĂ MARCA USR, MIRUȚĂ, DARĂU ȘI FRITZ!”

„O ȚEAPĂ PENTRU ROMÂNIA DE 138 DE MILIOANE DE EURO — și pierderea ultimului șantier naval funcțional al Statului Român — o teapa marca USR, Miruță, Darău și Fritz! Bravo, USR! Herzlichen Glückwunsch, USR!

Olandezii de la Damen au plătit 26 de milioane de dolari (aproximativ 23 de milioane de euro) pentru acțiunile Șantierului Mangalia. Au cumparat doar 49% pentru ca restul de 51% au ramas, teoretic, la Statul Roman. Insa Damen a avut dreptul absolut de management si administrare! După ce au reușit să îl bage în insolvență și să trimită acasă toți muncitorii, DAMEN primesc de la nemții de la Rheinmetall 138 de milioane de euro pe tot santierul; Statul Roman , desi actionar cu 51% , nu primeste nimic si nici nu mai are nicio actiune sau cuvant de spus! Profit pentru Damen: 115 milioane de euro — iar România rămâne fara șantier și cu muncitorii romani șomeri!”, transmite Ponta.

ROMÂNIA, FĂRĂ BANI, FĂRĂ ȘANTIER

”Doar că Rheinmetall nu plătește din banii proprii – nu aduc din Germania niciun euro ! Plătește tot din banii românilor, împrumutați cu dobândă prin programul SAFE! Pentru că Miruță a semnat deja să le dea 900 de milioane de euro pentru două nave militare care costau maximum 500 de milioane de euro (România tocmai a cumpărat din Turcia o navă similară cu 220 de milioane de euro)! Deci Rheinmetall dă 138 de milioane de euro din banii primiti de la USR către Damen, si rămâne cu un „mic profit” de 262 de milioane de euro!

România rămâne fără Șantierul Mangalia, fără 900 de milioane de euro din programul SAFE și, eventual, sa sperăm, o să primească peste câțiva ani niște nave militare total inutile — simple victime pentru drone!”, explică parlamentarul. 

AUTORII INFRAC’ȚIUNILOR DAU LECȚII LA TELEVIZOR

”Pe vremea lui Ceaușescu, oricine ar fi fost vinovat de așa ceva era împușcat! Pe vremea PSD–PNL, oricine semna așa ceva era arestat și stătea câțiva ani buni în închisoare! Pe vremea USR, autorii acestor infracțiuni ne dau lecții la televizor și sunt felicitați de propagandiștii la fel de corupți și de stupizi ca ei!”, mai transmite fostul deputat social de Gorj, 

Ministerul Apărării: Serviciul militar obligatoriu este suspendat. Nu se încorporează tinerii

Ministerul Apărării Naționale avertizează că o nouă dezinformare este propagată rapid după ce în mediul online a apărut un pretins document prin care un tânăr ar fi fost chemat la încorporate.

 

”NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României!
O noua dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie, referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
Documentul este fals! Acesta imită o <<Înștiințare privind încorporarea>> care ar fi fost emisă de Centrul Militar Județean Ilfov, prin care un tânăr ar fi chemat, la data de 20 octombrie 2026, pentru efectuarea formalităților de încorporare în Armatei României.
Documentul nu are temei legal și nu reflectă o situație reală>>”, precizează ministerul.

S-A TRECUT LA SERVICIUL MILITAR PE BAZĂ DE VOLUNTARIAT

<<Dezinformarea apare în contextul în care MApN a comunicat recent privind organizarea exercițiului de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare MOBEX B-IF-26, în municipiul București și județul Ilfov, aflat în prezent în curs de desfășurare.
Reamintim că executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen și militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007, așa cum prevede Legea 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat>>, mai transmit militarii.

IMAGINE FALS PROPAGAT: