Accident! Mama a murit pe loc. Copiii și tatăl au fost transportați la spital

O femeie a murit, marți seara, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 56 A, pe raza localității Valea Anilor, din judeţul Mehedinţi. Un autotren a intrat în coliziune cu autoturismul în care se afla o familie.

 

La sosirea pompierilor, trei persoane din autoturismul implicat în accident necesitau îngrijiri medicale, acestea suferind politraumatisme. Victimele, un bărbat in vârsta de circa 40 de ani şi doi minori cu vârste de 7, respectiv 9 ani, au fost preluaţi de către echipajele medicale SAJ, în stare de conştienţă şi transportate la spital. Din nefericire, o femeie, in vârsta de circa 30 de ani, a fost declarată decedata de către medicul SAJ”, a transmis ISU Mehedinţi.

Cea de-a cincea persoana implicată în accident, şoferul autotrenului, a refuzat îngrijirile medicale.

Nu sunt încă date oficiale ce vizează modul în care s-a produs accidentul.

Articolul precedentStudiu: România a pierdut 23,1% din efectivele de porci în ultimii cinci ani. Din intern nu se asigură nici jumătate din necesarul de consum
Articolul următorTârgu Jiu: Bazinul acoperit este aproape gata. Copiii vor primi gratuit lecții de înot