Acuzații grave aduse primarului din Rovinari, Robert Filip, de Laurențiu Chivu, fost viceprimar al localității.
Chivu susține că edilul în funcție a pierdut finanțarea europeană ce viza achiziția unor microbuze electrice pentru asigurarea transportului în comun pe traseul Rovinari – Drăguțești, încălcând condițiile contractului prin cumpărarea a două autobuze.
Se reclamă faptul că Primăria Rovinari a trebuit să achite întreaga sumă de la bugetul local, nu mai puțin de 11.803.781 lei, în urma retragerii sprijinului financiar de la UE, iar autobuzele cumpărate sunt expuse intemperiilor și ies din garanție, nefiind utilizate la un an de la achiziție.
‘‘A trecut un an de la achiziție, și patru ani de minciună, ipocrizie și demagogie, marca Goe.
Nu a fost respectat proiectul și banii din fonduri europene au fost retrași, s-a pierdut finanțarea, iar toată suma a fost aprobată în luna Iulie 2023 din bugetul local, adică 8.853.600 lei achiziția chinezăriilor și alți 2.950.851 lei construire și dotare depou, în total 11.803.781 lei din bugetul local.
Un an, în care au stat în ploaie, vânt, zăpadă, soare, fără să fie încărcate și rulate, fără să genereze încasări/venituri, doar pierderea garanției și achitarea lor integrală către finul primarului.
Cu acești bani, se puteau anvelopa toate blocurile, se puteau repara toate șarpantele acoperișurile la blocuri, se puteau curăța/igieniza toate subsolurile…?!
A antamat bugetul local clientelei famigliei, a vândut ștrandul, a vândut apa, a vândut gunoiul și acum achităm facturile”, spune fostul viceprimar.