Adrian Mutu a semnat cu FC Universitatea Craiova

Fostul internațional Adrian Mutu este cu acte în regulă antrenor al echipei FC U Craiova 1948, recent revenită pe prima scenă a fotbalului românesc.

Adrian Mutu este noul antrenor al Fotbal Club Universitatea Craiova 1948
❕<<Briliantul>> a semnat un contract pe 2 ani cu Știința!

 Bun venit, Adi!”, au transmis, vineri seara, reprezentanții clubului oltean. 

Potrivit prosport.ro, 30.000 de euro pe lună va scoate familia Mititelu din buzunar pentru a acoperi toate costurile numirii lui Adrian Mutu pe banca echipei. Din cei 30.000 de euro, 14.000 de euro reprezintă doar salariul lui Adrian Mutu la FC U Craiova. Restul banilor vor fi folosiți pentru colaboratorii „Briliantului”. Nicolae Grigore (37 de ani) va fi secundul lui Mutu, la fel ca la naționala U21. Antrenor cu portarii va fi Florin Tene (52 de ani), fost colaborator al lui Laurențiu Reghecampf la FCSB, dar și la echipele din zona arabă unde au antrenat împreună”. 

 

Adrian Mutu a adunat 77 de selecţii în tricoul echipei naţionale şi este golgheterul all-time al României, la egalitate cu Gheorghe Hagi, cu 35 de reuşite. În cariera sa de fotbalist a evoluat la FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City şi ASA Târgu Mureş.

 

Foto: FC U 1948

Articolul precedentSimion: Susținem debarcarea guvernului. Ne punem problema că moțiunea este doar un artificiu de imagine
Articolul următorTârgu Jiu: Absolvenții vor putea invita două persoane la festivitățile dedicate lor