Alegeri locale: Se poate vota și cu cartea de identitate cu valabilitate expirată. În ce condiții

 

Noi reglementări ce privesc alegerile locale programate pentru sfârșitul lunii septembrie. Biroul Electoral Central a hotărât ca alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020 își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Totodată, alegătorul care, până cel mai târziu în 4 septembrie, „și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu, votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință”, se precizează în aceeași Hotărâre