Alertă! Zile cu 29-30 de grade Celsius, dar posibile averse de Paște

Severe Weather Alert România și-a actualizat prognozele și, potrivit acestora, ne așteaptă zile cu temperaturi foarte ridicate, dar și posibile averse chiar în zilele sărbătorilor pascale.

INFO // Vreme deosebit de caldă, maxime ce vor depăși frecvent 25*C (25 – 27.04); instabilitate atmosferică accentuată, averse temporar însemnate cantitativ (27.04 – 03.05)

Pe fondul unei circulații atmosferice intense dinspre nordul Africii, o masă de aer cu caracteristici tropicale va influența regimul termic din zona de sud-est a Europei și în următoarele zile. În acest context, se va resimți o încălzire accentuată a vremii inclusiv în spațiul geografic al țării noastre, urmând ca apogeul acestui episod de vreme deosebit de caldă pentru finele lunii aprilie, să fie înregistrat în cursul zilei de vineri, când, maximele termice vor atinge local 27…29*C în zonele de câmpie și podiș din interiorul arcului carpatic și, la nivel izolat, chiar 30*C.

Weekend-ul va debuta cu o schimbare majoră, la început în jumătatea vestică a țării, iar apoi și în restul teritoriului. Această schimbare se datorează poziționării unui front atmosferic rece la vest de țara noastră, ce va traversa aproape toată țara – de la vest către est – determinând un grad ridicat al instabilității atmosferice. Se vor semnala averse – temporar cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, posibil scurte intensificări ale vântului și grindină de mici/medii dimensiuni. În intervale scurte de timp sau prin cumulare (27-29 aprilie), cantitățile de apă vor depăși 15…30 mm – cu precădere în sud-vest, centru, la munte și izolat în rest – iar punctiform se pot atinge 35…50 mm.

Din estimările actuale, distribuția spațio-temporală a manifestărilor de instabilitate:
• sâmbătă – în jumătatea vestică a țării;
• noaptea de Înviere: zonele centrale, central-vestice și în cele sudice;
• ziua de Paște: la început local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea, apoi și în Moldova (manifestările de instabilitate vor fi la cote reduse).

Temperaturile maxime, deși în scădere față de intervalul anterior, vor rămâne agreabile în mare parte a țării, fiind cuprinse – în general – între 12*C în estul Transilvaniei și 23…25*C în regiunile sudice în ziua de Paște.

Pe parcursul săptămânii următoare, fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala cu caracter local, treptat, în majoritatea regiunilor. Punctiform, cantitățile de apă pot fi mai importante și nu sunt excluse, izolat, manifestări mai severe (grindină de medii dimensiuni, intensificări ale vântului). Regimul termic va fi marcat de fluctuații rapide de la o zi la alta”.