Alex Băluță: Gândul meu a fost să revin acasă. Am așteptat mult timp ca să vină cu ceva concret

Alexandru Băluță a avut o primă reacție după ce o parte din Craiova fotbalistică s-a inflamat în urma veștii ce anunța trecerea sa la FCSB. Jucătorul arată că a vrut să se întoarcă în Bănie, acasă, însă șefii CSU nu au făcut o ofertă concretă.

 

Sunt bine, în vacanță. Discuții au fost multe. În primul rând, prima mea opțiune a fost să revin acasă. Am și eu o familie. Am cântărit bine ce am avut până acum, și mă refer la Craiova și la Steaua. Gândul meu a fost să revin acasă, doar că lucrurile n-au mers într-o direcție favorabilă. Am ales să fiu deschis și cu cei de la FCSB, să-i ascult și pe ei. Oamenii au fost profesioniști. Am așteptat mai mult timp pentru ca cei de la Craiova să vină cu ceva concret.

Sunt dezamăgit pentru că știu ce am dat pentru echipa asta și pentru oraș. Știu ce caracter sunt. Am sperat să găsim o soluție, mai ales că am venit liber de contract. Nu este adevărat ce se vehiculează în presă. E neașteptat să decurgă totul așa. Supărat nu sunt, am drumul meu și sunt sigur că voi reuși, a spus Băluță, potrivit as.ro

Articolul precedentCiucă preia președinția Senatului
Articolul următorOMV anunță ”cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii”. Una, în perimetrul Târgu Jiu