Amânarea amânărilor pentru C.E. Oltenia: Nu se modifică O.U.G. 114 nici săptămâna ce urmează

Discuții și iarăși discuții, așteptatele modificări ale O.U.G. 114 nu o să fie puse în practică nici săptămâna viitoare. Dincolo de promisiunile care au curs, discursuri ce dădeau ca sigură scoaterea Complexului Energetic Oltenia de sub incidența prevederilor ”taxei pe lăcomie”, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat sâmbătă că mai trebuie așteptat un pic.

”Săptămâna viitoare nicio șansă, pentru că trebuie să mai fie ceva discuții, (…) cred că Guvernul a luat act de această solicitare”, a spus, potrivit Agerpres, Dragnea, la Conferința Județeană PSD Ilfov, întrebat fiind de jurnaliști despre O.U.G. 114.