Andrei Maioreanu ”tamponează” discursul deputatului Miruță: Nu există nicio derogare

Fostul secretar de stat din Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, susține că finalizarea hidrocentralelor de pe Jiu ţine, în primul rând, de Hidroelectrica. Maioreanu îl contrazice astfel pe deputatul USR de Gorj, Radu Miruţă, care declarase că doi europarlamentari USR-PLUS încearcă să obțină o derogare de la Uniunea Europeană pentru continuarea lucrărilor întrerupte în 2018. Maioreanu a explicat care sunt paşii necesari pentru finalizarea proiectului, iar în 2022, conform planului de investiții al Hidroelectrica ar trebui pusă în funcţiune amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbești. Până atunci, potrivit lui Maioreanu, trebuie terminate “treptele” Dumitra şi Bumbeşti.

Nu există nicio derogare. Când am plecat din funcţia de secretar de stat, am lăsat această amenajare la momentul în care se eliberase studiul de evaluare. După evaluarea adecvată, trebuie încheiat raportul de mediu şi apoi pus în consultare şi dezbatere publică. După aceste etape, ar fi trebuit solicitat acordul de mediu şi un aviz de gospodărire al apelor nou. Cu avizele din certificatele de urbanism de la Consiliul Judeţean Gorj şi Consiliul Judeţean Hunedoara, Hidroelectrica ar putea să depună documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru finalizarea lucrărilor-rest de executat”, a declarat, la Radio Infinit, fostul secretar de stat.

 

Articolul precedentComunicatorul ISU Gorj s-a vaccinat: Îmi vreau viața dinaintea pandemiei înapoi!
Articolul următorDaniel Burlan: Mixt de resurse, dar C.E. Oltenia va continua producția pe cărbune