Atenție, seniori! Bani mai mulți în luna octombrie pentru cei cu pensii de maximum 3.000 de lei

 

 

Românii cu pensii mai mici de 3000 de lei vor primi, în luna octombrie, sume cuprinse între 300 și 500 de lei.
Astfel, OUG nr. 168/2022 prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.
Cuantumul acestuia va fi însă diferit, în funcție de cât de mici sunt aceste venituri, schema propusă fiind următoarea:

 

 – în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;

 – în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;

 – în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv

 

Foarte important, nu se acordp toți banii deodată, ci în două tranșe egale, în lunile ianuarie și octombrie.
Articolul precedentȘi-a făcut valiza, pleacă Iordache și de la PNL? Deputat: La București a spus că merge la AUR
Articolul următorCîțu vrea alt executiv: Această guvernare trebuie să plece, să revină o guvernare de dreapta