Aurel Popescu cheamă votanţii lui Diaconu alături. Târgujienii să aleagă între un om şi un robot

Pesediştii gorjeni caută deja “aliaţi” în marele război cu Iohannis. Viorica Dăncila a fost prima în Gorj, dar liberalii au câştigat la Târgu Jiu. Preşedintele organizaţiei municipale a social-democraţilor, Aurel Popescu, este de părere că Dăncila va fi mai puternică dacă electoratul lui Mircea Diaconu se îndreaptă spre candidatul PSD. Practic, până la urmă, Aurel Popescu cere sprijinul politic unor foşti aliaţi. Este vorba despre ALDE, ultimul parteren de guvernare, şi Pro România, partidul condus de Victor Ponta, până nu demult “idolul” politicienilor gorjeni de stânga, renegat între timp pentru Liviu Dragnea.

Îmi doresc pentru turul doi ca târgujienii să aleagă între un om, doamna Viorica Dăncilă, candidatul PSD, şi un robot, Klaus Iohannis. De ce spun acest lucru? Pentru că s-a votat, într-adevăr şi ‘UN OM’ şi s-a văzut procentul destul de mare pe care l-a luat Mircea Diaconu. Sunt 13 procente pe care Partidul Social Democrat le-a pierdut la alegerile acestea şi îmi doresc ca, în turul doi, voturile care au fost date unui om, să meargă către doamna Viorica Dăncilă, candidatul PSD”, a precizat Popescu, folosind un joc de cuvinte.

Luni, reprezentanţii alianţei USR PLUS şi-au îndemnat electoratul să-l voteze pe Klaus Iohannis în turul doi.

Articolul precedentPSD pregăteşte o moţiune de cenzură. Senator: Vom prelua guvernarea
Articolul următorPrăpăd! Avalanşă de amenzi de o sută de milioane aplicate în Gorj