Avertisment pentru Romanescu: Casa de Cultură poate deveni o piatră de moară

Primarul Marcel Romanescu are o altă viziune faţă de predecesorul său Florin Cârciumaru. O spune Ionel Manţog, fost șef în minerit. Deşi a precizat că există loc de mai bine în activitatea lui Romanescu, Manţog a declarat că actualul edil ascultă de cetăţenii municipiului, iar preluarea Casei de Cultură a Sindicatelor sau a Parcării Rodna, sunt două exemple clare în acest sens. Plecând de la cele precizate de Manțog, se poate vedea că în acțiunile lui Romanescu se regăsește dorința de reașezare a patriomoniului orașului, zestre publică ce se vrea lăsată moștenire generațiilor viitoare. O optică total diferită comparativ cu administrațiile trecute, cele care au înstrăinat într-un ritm amețitor porțiuni din Târgu Jiu.

“Sunt şi minusuri, situaţia generală e mai complicată, dar există câteva semnale că a înţeles anumite lucruri pe care cetăţenii din Târgu Jiu le vor. A făcut un pas important cu Casa de Cultură, a trecut-o în patrimoniul Primăriei, sigur nu trebuie să rămână cu ea în stadiul acesta, pentru că ar putea să devină o piatră de moară, ci trebuie să găsească soluţii. A făcut un pas important cu parcarea, încep lucrările pentru centru, a înţeles că trebuie să aibă o colaborare şi cu Consiliul Judeţean, sunt câteva lucruri pe care el le-a înţeles ca necesităţi absolute ale municipiului şi ale schimbării faţă de atitudinea lui Cîrciumaru”, a spus Manţog la Radio Infinit.

Acesta a mai declarat că Romanescu poate face dovada că a dobândit experienţă în administraţie şi că este un bun manager chiar în acest an.

În mod normal, o să vedem cum gândeşte Romanescu, şi ce capacitate de acţiune are, odată cu aprobarea bugetului pentru anul 2019. Este primul buget pe care Romanescu îl face în calitate de primar, în condiţiile în care are deja un an de experienţă în fruntea primăriei, nu mai este la început. Când o să vedem bugetul, o să înţelegem cum gândeşte”, a concluzionat Manţog.

 

 

 

Articolul precedentGest ”creștinesc” de Boboteză: Au furat scaunele și masa de la fantâna din comună
Articolul următorPandurii: Operat în noiembrie, Brînzan revine la antrenamente