Baschet: CSM Târgu Jiu a învins Steaua în Liga Națională

CSM Târgu Jiu a învins Steaua București, 84-66, marți seara, într-o partidă a turneului Ligii Naționale de Baschet care se desfășoară la Târgu Jiu. A fost o confruntare sportivă electrizantă, în care elevii antrenorului Claudiu Alionescu au reușit să se impună la o diferență mai mult decât confortabilă.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, un mare susținător al echipelor Clubului Sportiv Municipal, s-a bucurat de victoria baschetbaliștilor și a ținut să îi felicite public pentru reușită.

Victorie! Echipa de baschet a CSM Târgu Jiu învinge Steaua în Liga Națională cu scorul 84-66.
Felicitări baschetbaliștilor noștri care au avut o evoluție extraordinară, dar și antrenorilor care au reușit, într-un interval relativ scurt de timp, să aducă echipa CSM la acest nivel, unde luptă, de la egal la egal, cu cele mai puternice formații din Romania!”, a transmis Romanescu.
În primul meci disputat marți în Sala Sporturilor, U BT Cluj a câștigat fără emoții în fața celor de la Municipal Galați, 80–65.
Miercuri, în cea de-a doua zi a turneului de la Târgu Jiu, sunt programate următoarele partide:
Ora 16.00: Municipal Galați – Steaua București
Ora 19.00: CSM Târgu Jiu – U BT Cluj Napoca
Articolul precedentVioleta Alexandru: Alocațiile și pensiile vor crește. Alocațiile se majorează cu 20%, chiar la începutul anului
Articolul următorLicitație finalizată. Polonezii vor livra 11 troleibuze municipiului Târgu Jiu