Licitație finalizată. Polonezii vor livra 11 troleibuze municipiului Târgu Jiu

Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a anunțat finalizarea licitației pentru 11 troleibuze destinate municipiului Târgu Jiu.

Câștigători sunt polonezii de la SOLARIS BUS & COACH, valoarea contractului fiind de 22.000.000 de lei, fără TVA.

Transportul public de călători din municipiul Târgu Jiu se va desfășura în condiții moderne, ca urmare a finalizării, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a procedurii de atribuire a achiziției publice (fără contestații) pentru 11 troleibuze de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători”, a transmis MLPDA.

Troleibuzele ar urma să ajungă la Târgu Jiu în câteva luni, acestea neexistând pe stoc, urmând să fie fabricate. Polonezii au mai livrat astfel de mijloace de transport în comun în România, fiind folosite în orașele Brașov și Ploiești

Articolul precedentBaschet: CSM Târgu Jiu a învins Steaua în Liga Națională
Articolul următorSenator de Gorj ales președinte de comisie parlamentară