Bergodi, înaintea meciului cu Craiova: Presiunea e pe ei. Pentru noi este un test

Cristiano Bergodi, antrenorul formației Universitatea Cluj, spune, înaintea joului cu Craiova, de luni seara, că presiunea este pe jucătorii din Bănie. Totodată, italianul subliniază că meciul nu este unul decisiv.

 

”Prin muncă putem face treabă bună”

 

Întâlnim o echipă foarte foarte bună, cred eu cea mai bună din fotbalul românesc, din ceea ce am văzut când am jucat cu ei în sezonul regular. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar noi am crescut ca echipă, avem o echipă solidă și ne jucăm șansa de a încerca să câștigăm toate cele trei puncte. Avem, mai mult sau mai puțin, aceleași statistici privind golurile marcate și cele primite și atunci suntem două formații care sper că vom face un meci frumos și pentru fotbalul românesc, și pentru suporterii noștri.

Nu cred că va fi un meci ușor, vom și suferi, sigur, pentru că au jucători de viteză, de tehnică, cu o capacitate bună de a ajunge foarte des în fața porții, pe tranziție. Le place și să controleze jocul, au și procentaj de posesie foarte bun în Superligă. Repet, și pentru noi e un test să vedem dacă se poate lupta pentru un anumit obiectiv, care nu e al nostru. Până când am venit eu, era un alt obiectiv. Acum suntem acolo, iar presiunea nu e pe noi, noi trebuie să facem totul pentru a reuși iar un meci frumos.

Cred că presiunea e pe ei, au plătit sume importante pentru a aduce mulți jucători. În acest an, pot să depășească, sper că nu, performanța pe care am făcut-o eu acolo, pentru că din 1991 nu au câștigat titlul și am ajuns pe locul 2, în 2020, pe vremea pandemiei. Este o echipă bună, au cumpărat mulți jucători, dar noi, prin muncă, prin acest grup unit cu un spirit de echipă, putem face o treabă foarte bună”, a declarat tehnicianul.

”Nu este un meci decisiv”

 

După, vor fi încă șase meciuri: încă unul din tur și apoi cinci din retur. Îi vom mai întâlni acolo, la Craiova. Nu e un meci decisiv, dar voi vedea și eu la ce nivel am ajuns ca echipă. Suntem pe un loc foarte bun în clasament, însă e un test sever, important, cel cu Craiova. Când am jucat în sezonul regular, trecuseră doar două etape de când venise noul antrenor Coelho, care e un antrenor foarte bun. Echipa lor joacă, dar noi suntem o echipă greu de bătut.

Eu nu simt nicio presiune, stau toată ziua cu jucătorii mei și îi văd concentrați, conectați, au mai multă încredere decât aveau cu câteva luni în urmă, pentru că eram în creștere și datorită evoluțiilor lor, au dus echipa acolo unde e, sus în clasament. Eu nu simt presiune, repet, și nici nu vreau să pun presiune pe jucători, pentru că aceste meciuri se joacă din plăcere. Sper că va fi multă lume la stadion, iar acestea sunt cele mai frumoase meciuri de jucat”.

Articolul precedentTârgu Jiu: Au donat încălțăminte pentru 60 de copii
Articolul următorMeteo: Vremea se încălzește treptat