Home Principale Actualitate Meteo: Vremea se încălzește treptat

Meteo: Vremea se încălzește treptat

Pagina de meteorologie Alerte Meteo și Prognoze – Vremea în România anunță o încălzire a vremii în primele zile ale săptămânii 13-20 aprilie.

Dacă în prima zi a Paștelui (12 aprilie) vor fi maxime termice de până la +13…+15 °C și punctiform peste +15 °C în sud-vestul, centrul, sudul și vestul României, zilele de 13 și 14 aprilie vin cu temperaturi diurne (maxime) de peste 16…18 °C și punctiform peste 18…19 °C în regiunile sudice, sud-estice, vestice și nord-vestice.
Încălzirea se va simți și în centrul teritoriului (Transilvania), unde vor fi maxime în jur de +14…+17 °C și local peste 17…18 °C, în zilele de 13 și 14 aprilie.
În nord-estul României (Moldova), vremea se va menține rece în zilele de 12 și 13 aprilie, urmând să se încălzească treptat din 14 aprilie 2026.
Minimele termice, în schimb, vor rămâne modeste în nopțile de 11/12 și 12/13 aprilie 2026 în majoritatea regiunilor României. Schimbarea vremii se va simți din noaptea de 13/14 aprilie, când se va produce o încălzire, începând din jumătatea vestică a țării, regiunea Moldovei va rămâne sub influența aerului răcoros”, transmite sursa menționată.