Viitorul director al Clubului Sportiv Municipal din Târgu Jiu nu îşi va putea construi echipa prin numiri proprii. Colaboratorii directorului trebuie să promoveze un concurs sau să ajungă pe funcţie în urma unui transfer ori a unei detaşări. Un răspuns oficial al municipalităţii la o solicitare la legea 544/2001 arată că noul şef al CSM-ului “nu va putea să-şi numească contabili sau colaboratori”. Practic, toate funcţiile din cadrul noii entităţi sportive vor putea fi obţinute “numai conform prevederilor legale în vigoare cu privire la ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale din sectorul bugetar (concurs, transfer, detaşare etc.)” De asemenea, “demararea procedurilor pentru ocuparea posturilor din cadrul CSM Târgu Jiu va fi efectuată după ocuparea postului de director, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, directorul CSM Târgu Jiu neavând niciun temei legal de numire directă a unei persoane pe vreun post vacant din cadrul instituţiei”. Constantin Podaru şi Dan Marinescu şi-au anunţat intenţia de a candida la şefia CSM-ului, în timp ce Dan Ilieş e susţinut de o parte a oamenilor din fenomenul sportiv.