Bombă! Senatul a anulat o parte dintre pensiile speciale. Ce va face Camera Deputaților?

Un proiect de lege inițiat de parlamentarii PMP ce viza abrogarea unor pensii speciale a trecut tacit prin Senat. Documentul a avut termen ca sfârșit de dezbatere finalul lui 2018 și, tocmai când se pregăteau să îl respingă, senatorii au aflat că a fost adoptat tacit, urmând să fie trimis la Cameră. Deputații o să hotărască dacă proiectul va deveni lege sau nu, dacă, pe viitor, chiar parlamentarii vor mai beneficia de pensii speciale.

Inițiatorii PMP reclamau discrepanțele dintre categoriile sociale, punând accent pe pensiile veteranilor de război și invalizilor.

Fără să vrea, senatorii au abrogat:

  •  pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă
  • pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi
  • pensiile de serviciu ale membrilor Corpului Diplomatic și Consular al României
  • indemnizațiile pentru limită de vârstă /pensiile speciale ale deputaților și senatorilor
  • pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ale personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice
  • pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari
  • pensia specială a Avocatului Poporului

Între timp, Curtea Constituțională a României a decis că prevederile din Legea de organizare a Avocatului Poporului care instituie pensie specială pentru deținătorii acestei funcții sunt neconstituționale.

 

 

 

Articolul precedentRomanescu, mulțumit că a ținut impozitele în frâu, nemulțumit de ApaRegio și Polaris
Articolul următorŞase plângeri în cazul mașinilor vandalizate cu vopsea roșie