Noua arenă din Târgu Jiu trebuie să mai înghită 4 milioane de euro până la finalizare. Cum finanţarea nu a fost asigurată în totalitate încă de la începutul şantierului, deşi s-au cheltuit 20 de milioane de euro până acum, microbiştii gorjeni au răbdarea pusă la încercare de către lucrările care stagnează la Stadionul Municipal. Viceprimarul Aurel Popescu a explicat că este nevoie de mai mulţi bani ca investiţia să poată fi terminată. Angajamentele premierului Dăncilă au depăşit termenele publice şi autorităţile locale, încă, aşteaptă o hotărâre de Guvern pentru ca proiectul să primească o finanţare suplimentară de la Compania Naţională de Investiţii.
“Stadionul, dacă mă întrebaţi din punct de vedere al obligaţiilor pe care le avem, partea noastră de obligaţii o ştim, o respectăm. Rămâne să vedem când va fi introdus în Guvern un proiect de hotărâre pentru finanţarea diferenţei de bani necesare pentru lucrările pe care le avem de făcut. E vorba de o sumă destul de mare, pe care nu o putem aloca de la bugetul local şi pe care Compania Naţională de Investiţii a făcut tot posibilul să o treacă, ca şi proiect, prin toate comisiile. Urmează proiectul de hotărâre care, să sperăm, va fi introdus la următoarea şedinţă de Guvern şi va fi finanţată lucrarea care mai este de făcut la stadion. E vorba de o sumă de aproximativ 4 milioane euro, dacă luăm în calcul tot ce este necesar pentru lucrările exterioare, atât partea de utilităţi, cât şi partea de infrastructură pe verticală”, a declarat Aurel Popescu.
Pe de altă parte, primarul Marcel Romanescu insistă pentru modernizarea ștrandului din incinta Stadionului Municipal. Locaţia a fost preluată de municipalitate, iar edilul speră să obţină fonduri guvernamentale pentru a amenaja un bazin de înot la standarde europene.