”Box” în cartierul Debarcader: Ginerele s-a bătut cu socrul

Polițiștii gorjeni sunt solicitați tot mai des să intervină în cazul unor agresiuni. Mai nou, se constată o creștere a numărului de cazuri ce vizează violențele între rude.

O femeie de 25 de ani, din Târgu Jiu, a apelat numărul unic 112, în noaptea de miercuri spre joi, reclamând că soțul ar fi avut un conflict cu tatăl ei. Evenimentul s-ar fi derulat în fața unui bloc din cartierul Debarcader, din localitate.

”Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit fatul că, în urma unui conflict spontan, cei doi bărbați, unul de 40 de ani și altul de 54 de ani, ambii din municipiu, s-au lovit reciptoc cu pumnii”, arată IPJ Gorj.

Nici femeia nu a scăpat, ea fiind lovită în zona membrelor de soț. Aceasta și tatăl ei au mers la spital, unde au solicitat și primit îngrijiri medicale.