Încercarea lui Ion Călinoiu, director al Seviciului de Gospodărire al Apelor Gorj, de a înlocui inginerul-șef, Doina Isar, a fost stopată îmediat ce cauza a fost reclamată în justiție. În caz a fost emisă chiar și o decizie de schimbare din funcție.
”S-a emis o decizie, la cererea celor de la Gorj, prin care s-a schimbat locul muncii, felul muncii și salariul. Sunt trei elemente care nu pot fi schimbate decât cu acordul părților. Lucrul acesta s-a încercat în cazul doamnei Isar, decizia a fost contestată în instanță și, ulterior, cei de la Craiova și București au considerat probabil și dumnealor că este ilegală și au revenit cu o altă decizie care anulează decizia inițială”, a explicat avocatul Gheorghe Pecingină.