Capotă, ”uimit de inconştienţa de a numi alt şef la Spitalul Judeţean”: Postul de manager este câştigat de mine!

Spread the love

Gigel Capotă susţine că este în continuare managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, situaţie în care catalogheză drept inconştienţă decizia de a numi un interimar la unitatea medicală. Totuşi, fiind în concediu, fostul manager aşteaptă închierea pe cale amiabilă, cu Consiliul Judeţean, a litigului ce vizează situaţia sa.

‘Eu, încă, rămân uimit de inconştienţa pe care o afişează unii factori de decizie în privinţa de a numi un alt manager la spital, din moment ce dispoziţia mea de numire ca manager este în vigoare, nu mi-a luat-o nimeni. Însă văd că se fac, aşa, dispoziţii peste dispoziţii, fără ca alte dispoziţii să fie anulate sau aşa cum spune legea, însă cineva poate vrea să sară peste lege. Însă am înţeles că au fost o parte dintre medici acolo, nu ştiu câţi, vreo douăzeci şi ceva au votat ca domnul doctor Neaţă să fie manager. Îl cunosc pe domnul doctor Neaţă, este un doctor bun, însă, cu părere de rău vreau să spun la oricine, deocamdată postul de manager este câştigat de mine prin concurs, concurs pe care l-am susţinut sub Consiliul de Administraţie”, a declarat, la Radio Infinit, Capotă.