Alertă! Fără foc deschis, sticle, doze metalice sau țigări aruncate la întâmplare în Defileul Jiului
Administratorii Parcului Național Defileul Jiului avertizează vizitatorii că nerespectarea unor reguli simple ar putea genera mari probleme în aria protejată în cauză și nu numai. Persoanele care doresc să petreacă timpul liber în natură sunt rugate să nu pună în pericol mediul înconjurător.
''Având în vedere lipsa acută a precipitațiilor...
Pandurii a abordat meciul cu SCM Gloria Buzău fără trei dintre fundașii de bază: Daniel Ciobanu și Robert Gheorghe, accidentați, iar Robert Bratu a fost suspendat, în urma cartonașului roșul încasat la Pitești. Gorjeni au avut în primul 11 un coreean (Hery Du-Ho Kim), un chinez (Lu Yuefeng) și...
Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, a anunțat, vineri seara, că a avut o discuție ''între patru ochi'' cu președintele social-democraților, Viorica Dăncilă. Fost contestatar al politicii interne din partid dusă de premier, Ștefănescu transmite că pesediștii trebuie să își unească forțele, acum, în momente în care partidul...
Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu intră în febra jocurilor oficiale din Sala Sporturilor duminică, 8 septembrie, de la ora 12:00. Junioarele III antrenate de Andrei Enache vor întâlni formația similară de handbal a CSS Drobeta Turnu Severin, partidă la care sunt așteptați cât mai mulți iubitori ai sportului din...
Echipa de old boys Peppy Dolce Vita a debutat cu victorie la EMF Masters Champions League, la fotbal, competiție ce se desfășoară în aceste zile la Rimini, în Italia. Gorjenii, campioni naționali, au învins vineri, 9-0, reprezentanta Slovaciei, Arsenal Galanta. Golurile formației nostre au fost înscrise de Marian Erburosu...
Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunţat că vineri, 6 septembrie, au fost înregistrate două cutremure în mai puţin de şase ore, mişcări seismice cu epicentrul în zona Vrancea. Primul seism a avut loc la ora 03:20:26, iar cel de-al doilea la 8:55:04 ora României....
Oficial şi obligatoriu. Elevii care nu vor reuşi să obţină minumum media 5 la Evaluarea Naţională vor merge la şcolile profesionale. Potrivit Ordinului semnat de Daniel Breaz, ministrul interimar al Educaţiei, publicat joi în Monitorul Oficial, şcolarii în cauză nu vor mai intra în repartizarea la licee.
''La procesul de...
Un bărbat, de 38 de ani, va răspunde penal după ce a atacat cu un spray lacrimogen un cuplu de tineri. Există suspiciunea că violenţele au fost generate de gelozie, agresorul având în trecut o relaţie cu fata, încă minoră.
''La data de 4 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei...
Societatea Aparegio nu a oferit cetăţenilor municipiului Târgu Jiu justificări pertinente prin care să se explice cauzele problemelor de la alimentarea cu apă semnalate în ultimele zile de locuitorii municipiului. În condiţiile în care firma de apă şi canal, la care acţionar majoritar este Consiliul Judeţean, nu se sinchiseşte...
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, crede că singura firmă care s-a arătat interesată să continue lucrările la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu poate să finalizeze cu bine investiţia.
''Trebuie să înţelegem că la această dată avem o procedură de achiziţie reluată, în care o singură firmă a depus...

































