Omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină s-a înțeles cu autoritățile din Petroșani pentru a continua cu echipa de fotbal în Valea Jiului. Fosta AS Șirineasa, devenită Energeticianul, aspiră la numele de Jiul și va evolua în liga a doua pe stadionul din orașul din Ardeal, chiar dacă, la un...
Judecătorii Curții de Apel Craiova au respins acțiunile formulate de cei patru bărbați arestați preventiv pentru 30 de zile, pe 29 iunie, pentru comiterea de infracțiuni informatice. Procurorii DIICOT Craiova au fost foarte fermi în faţa instanţei şi au spus că, ''începând cu anul 2013, inculpaţii Zavera Gigi-Vadik, Pană...
Funcția de șef al Biroului Rutier al Poliției municipiului Târgu Jiu nu a fost ocupată în urma concursului organizat săptămâna trecută. Singurul candidat care s-a înscris în competiție a fost chiar cea care asigură interimatul la conducerea entității polițienești, Elena Cristina Popescu. Aceasta a obținut, însă, numai nota 5,98....
Oficial, ne merge bine. România este pe val, chiar ''Tigrul Europei'' la creștere economică și, în condițiile date, la nivel declarativ prosperitatea curge pe străzile și ulițele României. Potrivit guvernanților, nivelul de trai este tot mai sus, însă indicatorul cu pricina se măsora în spitale și dotarea lor,...
DIICOT a afectuat joi zece percheziții, șase în Craiova, două în Gorj și două în Prahova, la o rețea de falsificatori de carduri. În Târgu Jiu, perchezițiile au fost la un imobil din cartierul Primăverii. Polițiștii au ridicat, în urma descinderilor, mai multe echipamente cu ajutorul cărora suspecții sunt...
Perioadă dificilă pentru Complexul Energetic Oltenia, perspectivele nu sunt tocmai fericite în condițiile în care diriguitorii naționali nu par a avea un interes serios în a salva producătorii tradiționali de energie. Nu există o strategie limpede, pașii se se schimbă din mers, iar toate astea se simt, iată, se...
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, intenționează ca în ședința de Consiliul Local din luna iulie să înceapă corectarea unor situații moștenite la Poliția Locală. Edilul a spus la TV SUD că va înainta un proiect de hotărâre prin care va fi redus numărul șefilor din instituție. ''Avem șase...
Municipiul Târgu Jiu este sufocat de mașini, iar parte a autorităților locale par a sabota cu bună știință și cea mai mică intenție de rezolvare, fie și parțială, a problemei. Intenția primarul Romanescu de a construi o parcare pe strada Geneva și refuzul consilierilor, care au respins prin vot...
Scandal și circ în toată regula, în ședința reunită a comisiilor din Consiliul Local Târgu Jiu. Cei care vor să mărite parcarea Rodna nu se lasă, opoziția primarului Marcel Romanescu nu i-a determinat să adopte o altfel de poziționare în speță. Mai mult, s-a ajuns la gesturi care fac...
O copilă de clasa a IV a, din comuna Negomir, a fost introdusă într-un program de consiliere al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Gorj, după ce mama sa a alertat autoritățile, reclamând că fetița i-a fost sedusă pe internet de un tânăr de 19 ani....