România prosperă: Zero lei investiții, peste un miliard alocați pentru vauchere de vacanță la Spitalul Rovinari

Oficial, ne merge bine. România este pe val, chiar ”Tigrul Europei” la creștere economică și, în condițiile date, la nivel declarativ prosperitatea curge pe străzile și ulițele României. Potrivit guvernanților, nivelul de trai este tot mai sus, însă indicatorul cu pricina se măsora în spitale și dotarea lor, școli, autostrăzi, servicii publice care să deservească și ultimul pălmaș al țării. E mult până departe, iar situația reală contrazice flagrant declarațiile politice.

   Jienii.ro vă informa că Primăria și Consiliul Local al orașului Rovinar au crezut de cuviință să aloce fix zero lei , în bugetul pe 2018, pentru investiții în Spitalul ”Sfântul Ștefan” din localitate. Celebra Anexă 66.02 – SĂNĂTATE  a proiectului de buget a fost simplă ca bună ziua, pentru că nimic nu poate fi mai simplu decât un mare zero trecut în dreptul unei rubrici de unde se puteau  dezvolta proiecte prin care spitalul să fie dotat cu aparatură și tehnică medicală. ”Obiective în continuare – 0, obiective noi – 0, alte cheltuieli de inventar/dotări – 0”, asta au votat și aprobat consilierii locali la capitolul ”Sănătate” din buget. Zero lei pentru investiții în condițiile în care la începutul lunii ianuarie unu nou născut murea la nici 24 de ore de la venirea pe lume, chiar în Spitalul Rovinari, chiar cu directorul unității medicale în serviciul de gardă. A urmat tragedia micii artiste, copilă de numai 10 ani doborâtă de encefalită, suflet stins după ce a fost plimbat prin cabinete și în cele din urmă transferat, în disperare, de la Rovinari la Târgu Jiu. Paradoxal, la registratura Primariei Rovinari pot fi găsite proiecte de hotărâre pentru achiziționarea unor echipamente necesare Secției Neonatologie, o platformă de incubare și resuscitare, mai mult, s-a cerut acordul consilierilor pentru achiziționarea unui RMN. Zero rămâne zero și nimic din toate astea nu a fost aprobat. Nici măcar verbal, la nivel de promisiuni. Prosperitatea României își spune, însă, cuvântul și, în ședința din 23.05.2018, Cosiliul Local al orașului Rovinari a aprobat, de la buget, 104 mii de lei pentru vaucherele de vacanță destinate salariaților din sănătate.

Galerie foto:

 

Articolul precedentA venit scadența! Nu mai sunt bani și a tăiat din lefurile salariaților primăriei. Minus 20%, de două luni
Articolul următorLa loc comanda! Constructorul, obligat să remedieze deficiențele de la Sala Sporturilor