Situație nefericită, ieri, sâmbătă 30 iunie, la Bustuchin, acolo unde echipa de fotbal a comunei trebuia să dispute returul barajului de promovare în liga a III a la fotbal.  Meciul dintre Petrolul și formația Chișineu Criș din Arad nu s-a mai disputat pentru că ambulanța nu a ajuns în...
Canotoarele Denisa Tîlvescu, din Târgu Jiu, și Cristina Popescu, din Rovinari, vor reprezenta România la Cupa Mondială, competiție ce se va desfășura la Linz, în Austria. ''Începând de azi, canotoarele și canotorii din loturile României se află la Linz (Austria), unde vor participa la întrecerile etapei a II a...
Instanța a dispus, miercuri, o nouă amânare în procesul în care se judecă intrarea în faliment a clubului de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Următorul termen a fost fixat pentru luna septembrie. Până atunci, săptămâna viitoare, va avea loc un nou termen în procesul clubului cu membrii asociați, la...
Consiliul Local și Primăria orașului Rovinari au organizat în perioada 16-17 iunie ''Cupa Orașului Rovinari'' 2018, la forbal. Competiția a fost prinsă în cadrul manifestărilor prilejuite de ''Zilele Orașului'', iar la start s-au aliniat, pe categorii de vârstă, echipe formate din jucători între 10 și peste 35 de ani....
Ceea ce Jienii.ro anunța ca o posibilă mutare a creatorului companiei ''Succes'' este dat ca sigur de presa din Reșita: Nicolae Sarcină mută Luceafărul Oradea în Banatul Montan, cu surle și trâmbițe. Expressdebanat.ro anunță că aleșii locali au votat, cu o singură abținere, ca municipiul Reșița, prin Asociația Reșița Europeană, să se asocieze...
Problemele judiciare ale lui Marin Condescu pot deveni sursa unor venituri destul de consistente pentru Pandurii Târgu Jiu. Clubul a trimis notificări Edenred S.R.L. prin care înștințează societatatea despre anularea de către instanță a contractelor ce au privit tichetele de masă pentru care a fost trimis în judecată fostul...
Deși vacanță competițională, bursa zvonurilor din lumea sportului rege este activă. În cercurile fotbalistice se lansează ipoteze, se fac calcule, nimic concret, trenul cu timpurile fotbalului adevărat a trecut de ceva vreme prin gara Gorjului. Nu se mai vede, nu se mai aude, chibiții s-au resemnat și s-ar bucura...
Pasiunea și patima pentru fotbal cauzează grav obrazului de edil șef. Primarul localității Borăscu, Constantin Țucu, s-au umplut de rușine în urma unui gest infantil făcut din dragoste pentru jocul cu balonul rotund și orgoliu local. Acesta s-a trecut în actele oficiale delegat al echipei A.S. Triumful Borăscu la...
Adela Bălțoi, ateltă la C.S. Pandurii Târgu Jiu, a terminat a doua cursa de 1.500 de metri din cadrul Campionatelor Internaționale de Atletism ale României. Pe primul loc a fost Claudia Bobocea (CSM Sf. Gheorge) 4:26:73, pe doi s-a clasat Adela Bălțoi 4:32:28, iar pe ultima treaptă a podiumului...
Pandurii Târgu Jiu a remizat la Brăila, scor 1-1, în ultima etapă a ligii secunde, și a reușit să se salveze de la retrogradarea în ''Divizia C''. Gazdele au deschis scorul, în minutul 13, iar Pandurii au egalat prin George Tudoran, în minutul 51.  Remiză și ambele formații rămân...